Ultimele Articole

Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale. Decalajul începe de la competențele digitale de bază

- Advertisement -

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES).

Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din competențele digitale de bază, unde România este, de asemenea, ultima din UE, iar țara rămâne tot mai mult în urmă pe piața muncii.

‘În 2025, doar 17,8% dintre românii cu vârste între 16 și 74 de ani au folosit instrumente de AI generativ, cel mai mic procent din UE27 și puțin peste jumătate din media europeană de 32,7%. În Danemarca, țara aflată pe primul loc, procentul ajunge la 48,4%. Diferența este și mai mare atunci când vorbim despre locul de muncă: doar 5,2% dintre români au folosit AI generativ în scop profesional, față de 15,4% media UE27, adică de aproape trei ori mai puțin. Situația este similară și în cazul companiilor. Doar 5,2% dintre firmele românești cu cel puțin 10 angajați folosesc o tehnologie de inteligență artificială, față de 20,0% în UE27, astfel că firmele românești folosesc astăzi AI mai puțin decât o făceau firmele europene în 2021 (7,7%)’, se arată în documentul citat.

Potrivit FES, această diferență pornește de la un decalaj anterior al competențelor digitale de bază din România. Doar 31,8% dintre români au competențe digitale de bază sau peste acest nivel, cel mai mic procent din UE27, față de media europeană de 60,4%. În toată Uniunea Europeană, cele două lucruri merg împreună: statele în care mai mulți oameni au competențe digitale de bază sunt și statele în care se folosește mai mult inteligența artificială, iar România este la coada clasamentului pentru ambele, subliniază sursa citată.

‘Situația României nu poate fi explicată doar prin nivelul de dezvoltare. Bulgaria, Grecia, Letonia, Slovacia și Ungaria au un PIB pe cap de locuitor (la paritatea puterii de cumpărare) mai mic decât România, iar Croația unul egal, dar toate aceste state stau mai bine atât la competențe digitale, cât și la folosirea AI. Grecia, de exemplu, are un PIB pe locuitor de 68% din media UE, față de 78% în România, însă 44,1% dintre greci au folosit AI generativ, peste media europeană. Nici accesul la internet nu este explicația. Chiar și în rândul persoanelor care au utilizat internetul în ultimele trei luni, ponderea celor care au folosit AI generativ a fost de 19,1% în România, față de 34,8% în UE27’, menționează comunicatul.

În context, reprezentanții FES cred că mai îngrijorător este faptul că România nu recuperează, având în vedere că, între 2021 și 2025, ponderea românilor cu competențe digitale de bază a crescut de la 27,8% la 31,8%, mai lent decât media UE27, care a urcat de la 53,9% la 60,4%, astfel că diferența s-a mărit.

La acest ritm, România ar atinge ținta europeană de 80% din populație cu competențe digitale de bază abia peste aproximativ 48 de ani, nu în 2030. Și în cazul firmelor, distanța față de media europeană s-a dublat între 2021 și 2025, de la 6,3 la 14,7 puncte procentuale, se mai precizează în comunicat.

‘Nici vârsta sau mediul de reședință nu explică întru totul acest decalaj. Și tinerii români de 16-24 de ani sunt pe ultimul loc în UE la folosirea AI generativ, cu 44,1% față de media europeană de 63,8%, iar elevii și studenții români sunt și ei ultimii, cu 53,5% față de 72,0%. Singura categorie care se apropie de media europeană este cea a persoanelor cu studii superioare (41,0% față de 49,0%), însă România are cel mai mic procent de tineri cu studii terțiare din UE’, precizează sursa.

În aceste condiții, FES atrage atenția că, într-un moment în care inteligența artificială schimbă rapid conținutul locurilor de muncă, lipsa competențelor digitale de bază riscă să transforme o întârziere tehnologică într-o nouă sursă de inegalitate, atât între România și restul Europei, cât și în interiorul societății românești. ‘Fără investiții consistente în educație și în formarea adulților, câștigurile de productivitate aduse de noile tehnologii vor ocoli o mare parte din forța de muncă din România’, susține sursa citată.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți