Primarul Emil Moț, către viitorul Guvern: „Să sprijine în mod activ primăriile, indiferent de culoarea politică!”

Cu mari proiecte în derulare, dar și cu gândul la drumul expres a cărui construcție abia a început, primarul Slatinei, Emil Moț, a transmis un avertisment către noua guvernare. Trebuie să susțină investițiile locale și să calculeze corect bugetele localităților.

Dezvoltarea Slatinei trebuie să continue, indiferent de strategia noului guvern, pentru că cetățenii au așteptări mari de la administrația locală, a transmis primarul Slatinei, Emil Moț.  „Moțiunea a trecut. Indiferent ce se va întâmpla de acum încolo, trebuie să strângem rândurile, să evaluăm cât mai realist situația și să începem reconstrucția. Înainte de toate, am fost învestiți cu un vot de încredere și suntem datori să ne continuăm toate proiectele, în același mod cum le-am început: transparent, asumat și în interesul direct al cetățeanului”, a declarat primarul.

Proiectele vitale pentru comunitate, dar și pentru investitori, cum sunt construcția sălii polivalente sau a drumului expres Craiova – Slatina – Pitești, sunt investiții care depind de strategia guvernului. De aceea primarul Emil Moț face apel la cei care vor prelua conducerea executivului să aloce fonduri în mod corect către administrațiile locale. „În ceea ce privește orașul nostru Slatina, cred că momentul de euforie al celor de la București trebuie să fie scurt. Guvernul trebuie să își suflece mânecile și să sprijine în mod activ primăriile. Indiferent de culoarea politică sau anvergura economică, este de datoria echipei de la București să dea drumul la investiții și proiecte în favoarea fiecărui cetățean. Am spus-o de foarte multe ori și repet: avem nevoie de o mai mare aplecare de la București asupra unor proiecte ce pot transforma Slatina și mai mult în inima economică a Olteniei: drumul expres Craiova – Pitești în construcție accelerată, o linie ferată de mare viteză care să ne lege de vecinii noștri, o sală polivalentă modernă și cuprinzătoare, și lista poate continua”, spune Emil Moţ.

Edilul Slatinei le-a mai transmis guvernanților să calculeze corect bugetele locale, pentru că altfel funcționarea primăriilor și continuarea investițiilor se vor bloca. „Sper ca guvernanții de la București să pună înainte de toate interesul cetățenilor, să nu taie nici din pensii, nici din salarii și să înțeleagă că nu culoarea politică îți aduce voturi, ci proiectele. Deși suntem o primărie cu excedent bugetar, orice dezechilibru venit din deciziile viitorului guvern de dreapta ne poate arunca într-o prăpastie fiscal-economică. Voi veghea personal ca aceste lucruri să nu aibă loc și mă voi bate pentru fiecare leu pe care orașul îl merită. Slatina este inima economică a Olteniei și așa va rămâne!”, a mai precizat Emil Moţ.

Simona Vârban

Un comentariu la „Primarul Emil Moț, către viitorul Guvern: „Să sprijine în mod activ primăriile, indiferent de culoarea politică!”

  • Parvenitul si diletantul de Mot si toata gasca lui de hoti si de diletanti ai PSD-ului ar fi cazul sa taca..Comunistii transfigurati in social democrati.cum au venit la putere in anii 90 ,au si inceput cu furtul…au furat din banci,din banii publici si din fondurile europene..Dar ce sa stie Mot despre toate acestea,cand el pe atunci inca era un biet copil neintarcat..Norocul lui si al omului care a reusit sa-l impuna in PSD,Paul Stanescu,a tinut pana ieri.Acum sunt disperatii ca au pierdut puterea,privilegiile si avantajele…Lasati,ca va ajunge cate avere ilicita aveti…

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.