Tribunalul Olt, cu sediul pe strada Mânăstirii, nr. 2, este şi în acest an gazdă a manifestării Ziua Uşilor Deschise, în contextul sărbătoririi pe 25 octombrie, la nivel european a Zilei Europene a Justiţiei Civile.
Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 – 12:00, publicul va avea acces liber în zonele de interes ce prezintă relevanţă pentru activitatea instanţei de judecată. Tribunalul Olt va putea fi vizitat după ce persoanele interesate se vor adresa jandarmilor care asigură paza instituţiei, acestea fiind preluate ulterior de persoane desemnate pentru buna desfăşurare a activităţii.
„Prin intermediul Biroului de Informare şi Relaţii Publice, Serviciului de Registratură şi Arhivă, vor fi puse la dispoziţia publicului, în scopul informării, relaţii privind activitatea instanţei noastre, circuitul cererii de chemare în judecată în materie civilă și aspecte privind organizarea judiciară a instanțelor judecătorești şi parchetelor în România”, transmit reprezentanţii instanţei.
Accesul publicului în incinta Tribunalului Olt va fi permis numai pe baza actului de identitate.
Cătălin FIRCOIU