3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Peste 7.800 de olteni, angajaţi anul acesta prin Agenţia de Şomaj

- Advertisement -

Peste 7.800 de persoane fără un loc de muncă din Olt au fost angajate anul acesta prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), anunţă reprezentanţii institituţiei. Mai mult de jumătate din acestea provin din mediul rural, adică peste 4.700, în timp ce aproape 3.400 au peste 45 de ani.

Datele Agenţiei de Şomaj arată că în primele nouă luni ale lui 2019, ca urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite, au fost încadrate în muncă nu mai puţin de 7.812 persoane. Din totalul acestora, 3.393 au peste 45 de ani, 1.896 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1.310 au între 25 și 35 de ani, iar 1.213 sunt tineri sub 25 de ani.

Nivelul de pregătire al şomerilor pentru care AJOFM a identificat un loc de muncă până la data de 30 septembrie arată că cei mai mulţi au studii liceale – 3.143, aceştia fiind urmaţi de cei cu studii gimnaziale – 1.317 şi profesionale – 943, iar 497 sunt cu studii universitare. Din totalul persoanelor angajate prin intermediul instituţiei, peste 5.500 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, potrivit statisticilor agenţiei.

Reprezentanţii AJOFM Olt spun că aproape 17.900 de olteni au beneficiat în acest an de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active.

Cifrele agenţiei mai arată că de-a lungul ultimelor luni ale anului, numărul şomerilor din judeţ s-a menţinut constant, undeva la sub 9.000 de persoane.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți