Angajații olteni câștigă din ce în ce mai mult, după cum rezultă din analiza Direcției Județene de Statistică. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în domeniul agricol, unde creșterea a fost de 700 de lei pe lună, raportat la salariul brut.
Cele mai mari salarii le au în continuare cei care lucrează în industrie și construcții, în luna august a acestui an înregistrând un salariu mediu brut de 4.489 de lei pe lună, mai mare decât câștigul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, când venitul brut al celor care lucrau în cele două domenii era de 4.122 lei.
Și oltenii care lucrează în domeniul serviciilor sunt bine plătiți, după cum indică datele centralizate de Direcția Județeană de Statistică. Venitul lor nu a mai crescut din august 2018 și până în august 2019, rămânând în jurul valorii de 4.380 de lei brut.
Creșteri ale veniturilor s-au înregistrat și în rândul pensionarilor din județ, pensia medie ajungând, de la 915 lei în trimestrul II al anului anterior, la 1.009 lei în al doilea trimestru din 2019.
Pe de altă parte, numărul șomerilor a cunoscut o scădere semnificativă în ultimul an, mai ales în rândul bărbaților. Dacă în trimestrul II din anul anterior erau 6.091 de bărbați șomeri, în aceeași perioadă a acestui an numărul lor a scăzut la 4.935. Aceeași tendință de scădere este vizibilă și în rândul femeilor înregistrate ca șomeri în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. Numărul lor a scăzut de la 4.144 în trimestrul II din 2018, la 3.741 în aceeași perioadă a anului acesta.
Simona Vârban