3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Vreme deosebit de rece, până vineri dimineaţa

- Advertisement -

Meteorologii au emis marţi o informare de vreme deosebit de rece, ninsori la munte şi precipitaşii mixte mai ales în zonele deluroase, aceasta fiind în vigoare în toată ţara până vineri dimineaţa, la ora 10:00.

Atenţionarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) este valabilă de marţi după-amiaza, începând cu ora 14:00, iar în zona sudică a ţării din care face parte şi judeţul Olt intensificările de vânt vor fi cele care amplifică senzaţia de frig.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat vremea va deveni deosebit de rece, la început în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, apoi în toată țara. „Se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului se vor mai semnala și în regiunile estice, sudice și sud-vestice, amplificând senzația de rece. În sudul și centrul țării, îndeosebi în zonele deluroase, trecător, vor fi precipitații mixte”, anunţă ANM.

Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, a declarat că informarea meteorologică a fost transmisă Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență și instituțiilor din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți