20.2 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Condamnări definitive în dosarul „Zahărul” Corabia

- Advertisement -

Magistraţii Curţii de Apel Craiova s-au pronunţat definitiv miercuri în dosarul „Zahărul” Corabia. Sentinţa a fost dată după aproape doi ani şi zece luni în care s-au judecat apelurile declarate în urma deciziei dată Tribunalul Dolj, iar inculpaţii din cauză, printre care se află şi libanezul Henri Saouma, cunoscut drept Rico, patron al mai multor firme din Caracal, dar şi Abdalla Rabie, directorul executiv al societăţii „Zahărul” Corabia, au primit pedepse mai mici. Cei doi, spre exemplu, au primit pedepse cu suspendare.

Doar patru dintre inculpaţi au rămas cu pedepse cu executare, iar restul au primit pedepse cu suspendare. Iniţial, afaceristul libanez Rico a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare, însă acum a primit 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 6 ani, iar Abdalla Rabie dacă iniţială primise o pedeapsă de 6 ani închisoare cu executare, acum judecătorii Curţii de Apel Craiova l-au condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată 7 ani.

În total, 18 inculpaţi au fost cercetaţi în dosarul „Zahărul” Corabia, iar doi dintre au fost achitaţi de Tribunalul Dolj, respectiv Alina Maria State şi Victoria Butaru. Pe lângă cei doi oameni de afaceri, alţi zece din cei 14 inculpaţi care au primit pedepse definitive cu suspendare sunt: Ion Laurenţiu Chiriac – 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 7 ani, după ce initial a fost condamnat la 10 ani de închisoare; Costinel Carşin – 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 5 ani, initial condamnat la 7 ani de închisoare; Costinel Moandă – 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 6 ani, initial condamnat la 7 ani de închisoare; Silviu Moandă – 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 7 ani, initial condamnat la 7 ani de închisoare; Ion Marius Voiculescu – 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 6 ani, initial condamnat la 7 ani de închisoare; Gabriela Duinea – 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 7 ani, initial condamnat la 7 ani de închisoare; Daniela Popescu – 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 7 ani, initial condamnat la 6 ani de închisoare; Iulian Cezar Jipescu – 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 6 ani, initial condamnat la 7 ani de închisoare; Alexandru Adelin Maria – 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 6 ani, initial condamnat la 5 ani de închisoare; Dumitru Cristian Udrescu – 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 6 ani, initial condamnat la 6 ani de închisoare. Singurii rămaşi cu pedepse cu executare sunt inculpaţii Felician Popa, Andrei Dumitru, Ana Popa şi Adrian Popa, dar şi aceştia de la o pedeapsă iniţială de câte 10 ani de închisoare cu executare, acum au de ispăşit o condamnare de 7 ani fiecare.

Curtea de Apel Craiova a obligat inculpaţii Felician Popa, Andrei Dumitru, Ana Popa, Adrian Popa, Ion Laurenţiu Chiriac, Silviu Moandă, Daniela Popescu, Gabriela Duinea, Rabie Abdalla, Iulian Cezar Jipescu, Alexandru Adelin Maria, Dumitru Cristian Udrescu în solidar între ei şi cu părţile responsabile civilmente SC Zahărul Corabia SA, SC Isopan Est SRL, SC Anmarad SRL, SC Eurocad Grup SRL, SC Romcad Grup SRL, SC 4M Raid Com SRL, SC Caristel Trans SRL, SC Geordany Trans SRL la plata sumei de 4.263.245,54 lei la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a sumei datorate, din care şi în solidar cu inculpatul Costinel Carşin în limita sumei de 420.786 lei, inculpatul Costinel Moandă pentru suma de 1.099.227,12 lei, inculpatul Ion Marius Voiculescu şi partea responsabile civilmente SC Wroclaw SRL în limita sumei de 1.796.549,11 lei. Totodată, instanţa de judecată a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei dată de Tribunalul Dolj, care nu contravin prezentei hotărâri.

Reamintim că libanezul Henri Saouma şi Abdalla Rabie, directorul de la „Zahărul” Corabia, împreună cu ceilalţi inculpaţi, au fost acuzaţi că au obţinut beneficii financiare substanţiale, utilizând 24 de societăţi comerciale pentru derularea de activităţi de comerţ ilegal cu zahăr sau alte mărfuri. Potrivit DIICOT Craiova, aceştia au înfiinţat, în Bulgaria şi Ungaria, societăţi comerciale în numele cărora erau efectuate achiziţii intracomunitare de mărfuri din România, scutite de plata TVA. În realitate, prin utilizarea de documente false, mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, fără plata taxelor şi impozitelor aferente, prin intermediul altor societăţi comerciale controlate de membrii gruparii. Una dintre societăţile implicate, SC Zahărul Corabia SA, prin înregistrarea fictivă a aproximativ 10.000 tone de zahăr, ca fiind livrare intracomunitară, a păgubit statul cu 6,3 milioane de lei. Prejudiciul total cauzat prin eludarea platii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat este de aproximativ 4,5 milioane de euro.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți