17.6 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Concedieri masive la final de an, în trei orașe din Olt

- Advertisement -

Anul se va încheia cu un val de concedieri colective, în Olt. Trei companii din Slatina, Caracal și Balș au anunțat la Agenția pentru Șomaj că vor da afară peste 300 de oameni. Fabrica de componente auto de la Balș va face concedieri masive. Compania din Luxembrug a anunțat anul acesta că vrea să își mute producția în altă țară.

Vești proaste pentru sute de angajați din confecții și industria auto. 354 de persoane își vor pierde locul de muncă, după ce companiile la care lucrează au decis să își restrângă sau chiar să își mute activitatea. Spre exemplu, firma de confecții textile Guraytex, unul dintre marii angajatori din domeniul confecțiilor textile, va disponibiliza aproape 100 de angajați, în perioada următoare. De asemenea, o altă firmă de confecții din Caracal va concedia, potrivit unei notificări trimise Agenției pentru Șomaj, 32 de persoane. Angajații concediați de cele două companii ar trebui să își găsească rapid un job, în acest domeniu fiind anunțate cele mai multe locuri de muncă vacante.

Firma International Automotive Components (IAC) din Balș trimite în șomaj peste 220 de persoane, la final de an. Compania și-a mutat deja cea mai mare parte a producției în Cehia – Slovacia, în incinta fabricii din Balș desfășurându-și activitatea în prezent doar personal TESA. Fabrica dispune de hale de producție construite pe o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, la intrarea în Balș dinspre Slatina. Infrastructura va fi pusă la dispoziția unor eventuali investitori care vor să își deschidă o afacere aici.

La sfârșitul lunii octombrie 2019, în evidențele AJOFM Olt erau înregistrați 8.738 de șomeri, numărul lor fiind în scădere față de perioada similară a anului trecut.

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți