4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Poliţistul care i-a trimis mesaje de ameninţare Emiliei Şercan, condamnat la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei

- Advertisement -

Gheorghe Adrian Bărbulescu, subinspector în cadrul Academiei de Poliţie (originar din municipiul Slatina n.red.), a fost condamnat luni de Tribunalul Bucureşti la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, el fiind acuzat că i-a trimis mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan.

Tribunalul Bucureşti a admis un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Gheorghe Adrian Bărbulescu cu procurorii DNA şi a decis ca acesta să primească un an închisoare cu amânarea executării pedepsei, cu un termen de supraveghere de doi ani.

Pe de altă parte, tribunalul a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Emilia Şercan, care face obiectul unui dosar separat aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Pe 30 septembrie, la DNA, Gheorghe Adrian Bărbulescu a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Într-un dosar separat, aflat la Curtea de Apel Bucureşti, sunt judecaţi fostul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi fostul prorector al unităţii de învăţământ Petrică Mihail Marcoci, acuzaţi de instigare la şantaj.

Potrivit DNA, la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci, în calitate de rector, respectiv prorector la Academia de Poliţie, l-au determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu să transmită jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.

Concret, arată anchetatorii, Iacob şi Marcoci i-ar fi cerut lui Gheorghe Adrian Bărbulescu, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, precum şi de recunoştinţa acestuia pentru că după absolvire fusese menţinut în cadrul Academiei, să achiziţioneze mai multe aparate de telefon second-hand şi cartele preplătite pentru a transmite mesaje de ameninţare jurnalistei.

„Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluţia infracţională pe parcursul săvârşirii faptelor. Solicitări similare au fost transmise de inculpaţi unui alt ofiţer debutant din cadrul Academiei, care însă nu le-a dat curs”, menţionează DNA.

Aceste demersuri ar fi fost determinate de faptul că Emilia Şercan a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliţie, care ar fi putut avea consecinţe semnificative asupra carierei şi reputaţiei lui Adrian Iacob şi a lui Petrică Mihail Marcoci.

„După trimiterea mesajelor de ameninţare, inculpaţii au avut mai multe convorbiri cu autorul faptei, folosind aplicaţii telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să şteargă toate schimburile anterioare de mesaje, i-au indicat ce să declare organelor de urmărire penală şi l-au asigurat că va primi o pedeapsă uşoară, precum şi că va fi menţinut în cadrul Academiei chiar în situaţia unei condamnări”, mai arată procurorii.

Pe 17 aprilie, Emilia Şercan scria, pe Facebook, că a primit ameninţări cu moartea.

„Luni seara, la ora 21,05, am primit un mesaj de ameninţare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informaţii despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliţie, instituţie aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire. De patru ani scriu aproape exclusiv despre tezele de doctorat plagiate ale unor oficiali ai statului, unii dintre cei mai puternici oameni din România fiind subiectul dezvăluirilor mele. Anchetele despre tezele de doctorat plagiate au expus o cutremurătoare reţea de complicităţi, putere, influenţă şi bani construită pe impostură la cel mai înalt nivel al instituţiilor statului. Până acum am fost înjurată, intimidată, urmărită, s-a încercat compromiterea mea, însă de data asta s-a trecut la un alt nivel”, susţinea Emilia Şercan.

Ea dezvăluia atunci şi o parte a mesajului primit: „Trimitem acest mesaj cu scopul de a preveni ce va urma, totul depinde de tine. Opreşte toate activităţile pe care le ai în desfăşurare… dacă nu vrei să urmeze calvarul”.

Procurorii au reuşit să îl identifice pe bărbatul care a ameninţat-o pe jurnalistă, el fiind ofiţerul Gheorghe Bărbulescu, angajat al Academiei de Poliţie. 

Sursa: agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți