0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Ultima săptămână de înscrieri în concursul „Acasă de sărbători”

- Advertisement -

Slătinenii care iubesc fotografiile și orașul în care trăiesc sunt așteptați în continuare să se înscrie la concursul „Acasă de sărbători”, inițiat de primarul Emil Moț. Imaginea Slatinei în haine de sărbătoare, cu iluminatul festiv, este tematica de concurs. Câștigătorii vor fi recompensați cu premii în bani.

Competiția „Acasă de sărbători”, organizată la inițiativa primarului Emil Moț, continuă până pe 15 ianuarie. Slătinenii care au surprins în fotografiile lor imagini cu iluminatul festiv din oraș le pot înscrie în concurs, pe pagina de Facebook a primarului, la una dintre secțiuni: pasionați de fotografie și fotografi profesioniști.

„Vă anunț că aceasta este ultima săptămână în care vă puteți înscrie în concursul de artă fotografică «Acasă de sărbători». În data de 15 ianuarie la ora 12:00 se va încheia perioada de înscriere, iar la ora 13:00 voi crea albumul denumit «Acasă de sărbători», unde oricine va putea vota fotografiile dumneavoastră până la data de 24 ianuarie 2020, ora 12:00”, a anunțat miercuri primarul Slatinei, Emil Moț.

Fiecare participant va avea dreptul de a candida cu o singură fotografie. Câștigătorii vor fi anunțați pe 24 ianuarie, la ora 12:05. Vor fi premiate primele trei fotografii de la fiecare nivel după cum urmează: premiul I – 1.500 lei, premiul II – 1.200 lei şi premiul III – 1.000 lei. În cazul unei egalități, departajarea se va realiza în funcție de data la care s-au trimis fotografiile, astfel încât prima fotografie înscrisă dintre cele aflate la egalitate, va fi declarată câștigătoare.

Simona VÂRBAN

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți