Marele poet Mihai Eminescu este omagiat şi anul acesta de autorităţile slătinene. Primăria Slatina, Asociația Culturală Center Inter Art și Centrul Cultural „Eugen Ionescu” organizează evenimentul cultural „Sub semnul lui Eminescu”, care a ajuns la cea de-a VIII-a ediţie şi se va desfăşura pe parcursul a trei zile. Din program fac parte punerea în scenă a unor piese de teatru, printre care şi „Iona”, pusă în scenă de actori ai Teatrului Dramaturgilor Români din Bucureşti, o gală extraordinară de balet a artiştilor de la Teatrul de Balet din Sibiu, o expoziţie, două spectacole, o lansare de carte, precum şi o piesă de teatru pentru copii.
Manifestările dedicale marelui Eminescu încep în ziua de 15 ianuarie, când se împlinesc 170 de ani de la naşterea poetului. Astfel, miercuri, cu începere de la ora 13:00, în foaierul Centrului Cultural Slatina are loc „Expoziţie de grafică şi ilustraţie de carte”, semnată Spiru Vergulescu, iar o oră mai târziu începe tot în foaier spectacolul „Sub semnul lui Eminescu”, realizat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt. În seara aceleiaşi zile, de la ora 18:00, sala de spectacole a centrului va găzdui lansarea de carte „Esenţă de femeie” a autorului Aurelia Dincă, moment urmat de un spectacol de muzică şi poezie, în care îşi dau concursul actori de la Asociația Culturală Olt Artis, Asociația Culturală Iordache Art, Asociația Socio-Culturală pentru Dezvoltare și Educație, elevi de la Palatul Copiilor și Elevilor „Adrian Băran” Slatina și Corul „Voces Primavaera”, condus de Marius Arald Fieraru și Deniza Silinescu.
Sala de spectacole este pe 16 ianuarie, de la ora 12:30, şi gazda unui spectacol de teatru pentru copii „Magitot sunt eu”, pentru ca seara de la ora 18:30 să aibă loc piesa de teatru „Iona”, de Marin Sorescu, în regia lui Victor Ioan Frunză, în care joacă actorii Lari Giorgescu, Adrian Nour şi Lucian Maxim de la Teatrul Dramaturgilor Români din Capitală, condus de actorul Marius Bodochi. „«Iona» este un spectacol care pune accent pe bogăția interioara a personajului, textul fiind servit și potențat prin muzica special compusă, interpretată live, iar cei doi muzicieni devin și personaje ale poveștii. Gestul și limbajul corporal capătă o importanță cu totul specială în acest cadru. Elementele de decor și recuzită au o valoare simbolică și sunt reduse la strictul necesar tocmai pentru a putea oferi spectatorului o deschidere mai mare către imaginar, profunzime și sens.
Întreaga echipă s-a pus în slujba textului cu gândul de a-i respecta dimensiunea suprarealistă, de a o aduce la o expresie teatrală cât mai simplă și mai accesibilă publicului. Caracterul de «spectacol-concert» face ca toate acestea să fie posibile”, este pe scurt prezentarea pe care organizatorii au făcut-o piesei de teatru. Intrarea la spectacol se face pe bază de invitații care se pot ridica de la casieria Centrului Cultural „Eugen Ionescu”, începând de luni, 13 ianuarie, ora 16:30.
Seara zilei de 17 ianuarie este dedicată baletului. De la ora 19:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” Slatina va avea loc evenimentul itinerant de excepţie „Gala Extraordinară de Balet 2020” pus în scenă de artiştii Teatrului de Balet Sibiu. „40 de balerini proveniți din România, Noua Zeelandă, Australia, Canada, Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Franța, Japonia, Rusia, Republica Dominicană și Cuba vor prezenta publicului din Slatina momente coregrafice de balet clasic și contemporan, printre acestea regăsindu-se piesele clasice «Spărgătorul de nuci» – actul 2 și dans rusesc, «Lacul lebedelor» – actul 2, adagio și actul 1, pas de trois, «Corsarul» – actul 2, pas de deux, «The Fairy Doll» – pas de trois, făcându-se apoi trecerea către dansul contemporan și neo clasic prin «Parlez-moi d’amour» – Tendrement, «Nu mai sunt eu», «Corzi», «Passing». Gala de Balet îi va aduce în fața publicului pe Răzvan Iacob, Myrna Squire, Claudiu Buldan, Misato Isogami, João Gomes, Kenichi Murata, Natalie Barbis , Taylor Lim, Miyu Kawamoto, Hideki Yasumura, Charlotte Lanning, Antonin Faraut, Marco Palamone, Ayaka Nagai, Mao Morikawa, Gabriella Delgado, Maynard Miranda Fernández în roluri de o sensibilitate și expresie artistică aparte”, anunţă organizatorii. Biletele pentru spectacolul de balent sunt în vânzare începând de vineri, 10 ianuarie, ora 16:00, iar prețul unui bilet este de 12,50 lei.
Cătălin FIRCOIU