15.7 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Micuții din Șerbănești, în grija medicilor. Frații lor, în căsuțe de tip familial

- Advertisement -

Cei doi copii mai mici ai familiei din Șerbănești, care trăia într-o casă dărăpănată, au nevoie de tratament și investigații de specialitate pe o perioadă mai lungă de timp. Alături de mamă, ei sunt în continuare internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova. Ceilalți cinci frățiori s-au integrat foarte bine în marea familie a DGASPC Olt.

Mama celor șapte suflete nevinovate, care locuiau la Șerbănești, în condiții greu de imaginat, se pare că a înțeles ce este mai bine pentru copiii ei.

Cinci dintre ei sunt în continuare în grija statului, acolo unde duc o copilărie cu tot ce le este necesar pentru a se dezvolta frumos. „Din momentul în care am aflat de la autoritatea locală despre acest caz, noi, împreună cu celelalte instituții implicate, am intervenit pentru a-i ajuta. Cinci, cei mai mari dintre ei, au măsură de protecție și se află la noi în căsuțe. Cu trei dintre ei am sărbătorit Valentine’s Day și chiar s-au integrat foarte bine în marea noastră familie”, a declarat Rădița Piroșca, director DGASPC Olt.

După ce, săptămâna trecută, mama inconștientă a fugit cu cei doi copii mai mici, din spital, deși erau suspecți de TBC, starea de sănătate a micuților s-a înrăutățit, iar cei trei au ajuns din nou la spital. Cei mici au nevoie de îngrijiri medicale suplimentare de lungă durată. „Cei mai mici sunt încă în spital, cu tratament de lungă durată, urmând să fie supuși unor noi investigații. După externare, urmează să dispunem o măsură de protecție și pentru acești copii, dată fiind nevoia lor de îngrijire supravegheată”, a mai explicat directorul DGASPC.

După externarea micuțelor în vârstă de opt luni și doi ani, autoritățile vor analiza din nou situația. Autoritățile vor ca toți cei șapte frați să poată să crească în condiții normale.

Simona VÂRBAN

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți