28 de percheziţii au fost efectuate, miercuri dimineaţă, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, în 16 judeţe şi Capitală, într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul creat bugetului de stat fiind de peste 10 milioane de lei.
În judeţul Olt au avut loc două descinderi în oraşul Corabia şi una în comuna Deveselu, în municipiul Bucureşti cinci, iar în celelalte judeţe au fost câte una în Ilfov, Teleorman, Timiş, Suceava, Alba, Botoşani, Covasna, Ialomiţa, Neamţ, Bihor şi Dolj, câte două în Giurgiu, Satu Mare, şi Brăila, în timp ce în Călărași au avut loc trei.
Percheziţiile au fost la sediul și punctele de lucru ale societății comerciale Alcedo, cel mai mare furnizor de pesticide, semințe și îngrășăminte din România, deţinut în prezent de grupul japonez Sumitomo, şi domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar penal al procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2013-2016, o societate comercială nu ar fi înregistrat în evidența contabilă toate livrările către beneficiari, în suma de peste 10.796.000 de lei, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a TVA-ului către bugetul de stat. De asemenea, reprezentanții societății respective ar fi declarat achiziții în valoare de aproximativ 69.000.000 de lei, care nu ar fi fost recunoscute de societățile partenere, denaturând astfel baza impozabilă, în scopul sustragerii de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În urma descinderilor, s-au ridicat mai multe documente de evidenţă contabilă şi calculatoare, iar două încăperi pline cu documente au fost sigilate. De asemenea, trei persoane, toate din Bucureşti, au fost duse la sediul Poliţiei Capitalei, pentru a fi audiate și dispuse măsuri legale. După ce au dat declaraţii în faţa anchetatorilor, acestea au fost lăsate în libertate, însă cercetările în cauză continuă.
La descinderi au participat şi poliţişti din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliţiei Române, poliţişti de investigare a criminalității economice din țară, dar şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.
Cătălin FIRCOIU