8.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Numărul oltenilor întorși din Italia, în creștere. DSP îi monitorizează

- Advertisement -

De la o zi la alta numărul oltenilor care s-au întors din Lombardia și Veneto, cele două regiuni din Italia unde în ultima perioadă s-au înregistrat tot mai multe cazuri de infestare cu noul coronavirus, este în creștere. În ultimele cinci zile, numărul persoanelor monitorizate de specialiștii DSP Olt, pentru care s-a decis supravegherea în regim de izolare la domiciliu timp de 14 zile, a ajuns la 145.

Oltenii care sunt înscrişi pe lista medicilor de familie au fost preluaţi în monitorizare de aceştia, sub coordonarea directă a reprezentanților DSP, iar persoanele care nu au medic de familie sunt supravegheate de specialiști ai Departamentului de Supraveghere a Sănătăţii tot din cadrul direcției.

Potrivit DSP, lista se actualizează zilnic pe baza chestionarelor de evaluare şi localizare pe teritoriul României primite de la punctele de frontieră, dar şi prin colaborare cu reprezentanţii locali ai judeţului Olt care sprijină operativ DSP, în depistarea noilor sosiţi.

Sub supravegherea specialiștilor în sănătate publică sunt și cei șase chinezi pe care DSP i-a căutat timp de două zile. Aceștia au venit din orașul Shanghai și s-au cazat la un hotel din municipiul Slatina. Însă, cel puțin trei zile, aceștia au făcut naveta până la Drăgășani, cu un autobuz, fiind angajați ai unei firme cu activitate în localitatea din județul vecin, Vâlcea. Ei au rămas izolați în camerele de hotel, fără a le mai părăsi până pe data de 10 martie, fiind nevoiți să suporte cheltuielile de cazare în toată această perioadă.

La supravegherea zilnică a circulaţiei infecției cu coronavirus, specialiştii în sănătate publică au identificat şi trei olteni contacţi ai cetăţeanului italian confirmat la Rimini cu coronavirus. „Doi dintre ei (unul din Corabia și altul din Caracal n.r.) au intrat pe sistemul de supraveghere prin izolare la domiciliu, ca şi contact indirect, în cursa Bologna – Craiova din data de 18 februarie, iar o persoană (din municipiul Slatina n.r.) a fost identificată ca şi contact direct cu italianul, în data de 22 februarie în cursa Craiova – Bologna, pentru care se impune carantinarea. Din ancheta efectuată am constatat că persoana se află în Bucureşti, motiv pentru care am adus la cunoştinţa DSP Bucureşti, pentru a aplica măsurile obligatorii”, au anunţat specialiştii DSP.

Situaţia de sănătate publică de interes internaţional privind infecţia cu coronavirus a impus ca reprezentanţii DSP Olt să convoace pentru data de 4 martie, ora 13:00, în sala de şedinţe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, o întâlnire cu asistenții medicali  comunitari, pentru instruire și clasificarea unor aspecte concrete legate de gestionarea în comun a situației. Pe aceeași temă, au fost informați joi și furnizorii de servicii medicale din județ, printre care și medicii de familie.

Totodată, având în vedere situaţia epidemiologică existentă privind „Infecţia umana cu noul coronavirus (2019-nCoV)”, de joi la sediul central al DSP Olt s-a instituit serviciul de permanenţă 24 de ore din 24. Numărul de telefon la care specialiştii în sănătate publică pot fi contactaţi, doar pentru situaţii de urgenţă, este 0726.133.394, iar pentru solicitarea de alte informaţii oltenii pot apel linia Tel Verde 0800.800.358.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți