10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Copil din Grădinari, suspect de coronavirus

- Advertisement -

Un copil de 4 ani, din comuna Grădinari, a fost adus, luni după-amiaza, cu izoleta în autospeciala de transport persoane şi victime multiple a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Există suspiciunea că ar fi infestat cu noul coronavirus, având în vedere că prezenta anumite simptome, însă cazul nu este confirmat.

Părinţii acestuia au intrat în contact cu bătrânul de 71 de ani, din Suceava, întors recent din Italia şi care a fost diagnosticat cu COVID-19, şi erau în izolare la domiciliu. Florin Homorean, prefectul de Olt, a declarat că micuţul avea tuse şi febră, motiv pentru care a fost transportat cu izoleta la Spitalul Slatina, unde a rămas internat pe Secţia de Boli Infecţioase.

„Copilul provine dintr-o familie care se afla în izolare la domiciliu şi, potrivit procedurilor, în momentul în care prezintă stări simptomatice sau stări care o pot considera o persoană ce poate fi purtătoare a acestui virus, se transportă la o secţie de boli infecţioase, se recoltează acele probe şi se trimit la Spitalul «Matei Balş» de Direcţia de Sănătate Publică Olt, pentru a fi analizate pe COVID-19. Pacientul, internat acum la Boli Infecţioase Slatina, prezenta tuse şi febră, specifice noului coronavirus, dar şi gripei sezoniere, dar provenind dintr-o familie izolată acestea sunt procedurile în momentul de faţă. Nu pot să ştii că are coronavirus până nu îl testezi. Părinţii s-au întors din Italia cu bărbatul din Suceava confirmat cu COVID-19, din acest motiv fiind puşi în izolare. În total, am avut 465 de persoane aflate sub supraveghere, iar luni, la ora 14:00, în izolare la domiciliu erau 369 de persoane. În cazul a 94 de persoane, acestea au ieşit din autoizolare, trecând termenul de 14 zile. Nu avem nicio persoană carantinată şi avem cele două persoane internate, bărbatul din Caracal, care este la Craiova, şi copilul de astăzi (luni n.r.), din Grădinari”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Împreună cu copilul, sub observaţie pe secţia de boli infecţioase a spitalului, este şi mama acestuia, care mai avea de stat doar patru zile de izolare la domiciliu din totalul de 14. Şi acesteia îi sunt recoltate probe pentru testare COVID-19, iar cei doi vor sta internaţi în Spitalul Slatina cel puţin până în momentul în care vor fi primite rezultatele acestora.

Părinţii copilului, care au intrat în contact cu bătrânul din Suceava, au fost testaţi pentru coronavirus săptămâna trecută, rezultatul probelor trimise la Spitalul „Matei Balş” Bucureşti fiind negativ. Acum, se aşteaptă ca şi rezultatele probelor recoltate de la mamă şi băiat să fie primite de la specialiştii din Capitală, pentru a se vedea dacă se confirmă sau infirmă prezenţa virusului, iar între timp tatăl va fi şi el din nou testat. Testată pentru coronavirus va fi şi fetiţa familiei, în vârstă de şapte ani. Bărbatul şi copila sunt în prezent izolaţi la domiciliu.   

Dacă se confirmă, acesta ar fi al doilea caz de coronavirus din Olt, după cel al bărbatului de 51 de ani, din municipiul Caracal, care a fost diagnosticat cu acest nou virus. În data de 28 februarie 2020, caracaleanul a călătorit din Italia spre România în același autocar cu bărbatul de 71 ani, din Suceava, confirmat cu coronavirus. Din data de 29 februarie se afla izolat la domiciliu, iar din momentul confirmării cu COVID-19 la Spitalul de Boli Infecțioase „Matei Balș” București, în data de 6 martie, acesta este spitalizat în Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Craiova.

Cătălin FIRCOIU  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți