18.6 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Coronavirus. Bărbatul din Caracal, vindecat și externat

- Advertisement -

Vești bune primite sâmbătă din partea medicilor de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Craiova, unde au fost internați și doi bărbați din Olt, diagnosticați cu virusul chinezesc Covid-19. Din fericire, unul dintre ei, respectiv caracaleanul de 51 de ani, a fost declarat vindecat și a fost externat.

Bărbatul din municipiul Caracal, primul caz depistat cu coronavirus din județ, după ce a fost testat pozitiv de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt, este unul dintre cei trei pacienți, ceilalți doi fiind din județul Dolj, care s-au vindecat de noul virus și sâmbătă au fost externați de la unitatea medicală din Craiova. „Suntem la datorie pentru voi! Astăzi (sâmbătă n.r.) am externat trei pacienți care au fost infectați cu Covid-19, doi pacienți din Dolj și un pacient din Olt”, au transmis reprezentanții spitalului.

În data de 28 februarie, caracaleanul de 51 de ani a călătorit din Italia în același autocar cu bărbatul de 71 ani, din Suceava, confirmat cu Covid-19. Din ziua următoare, 29 februarie, bărbatul s-a aflat în izolare la domiciliu, iar din momentul confirmării cu coronavirus la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” București, pe 6 martie, acesta a fost internat în Spitalul „Victor Babeș” Craiova. Din fericire, pacientul nu a intrat în contact cu nicio persoană, acesta locuind singur.

Încă două cazuri confirmate cu coronavirus mai sunt în județul Olt. Cel al tânărului de 22 de ani, din municipiul Slatina, testat pozitiv de DSP Arad și spitalizat la aceeași unitate medicală din Craiova, iar celălalt este al tinerei gravide de 21 de ani, tot din Slatina, testată de doctorii de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și depistată cu Covid-19. Miercuri dimineață, aceasta a fost transferată cu autospeciala de transport persoane și victime multiple a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, în autoizoletă, la Maternitatea Bucur din Capitală, rămânând sub supraveghere medicală.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți