5.2 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Trenurile circulă doar remorcate cu locomotive Diesel, între Piatra Olt și Caracal

- Advertisement -

Traficul feroviar în partea sud-vest a țării, inclusiv în județul Olt, este adaptat la condițiile meteo nefavorabile de ninsoare, temperaturi scăzute și rafale puternice de vânt, anunță Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA. Spre exemplu, între stațiile de cale ferată Piatra Olt și Caracal trenurile circulă doar remorate cu locomotive Diesel.

„La această oră (marți dimineața n.r.), viteza de circulație a trenurilor pe relația Craiova – Roșiori a fost redusă la 70 de kilometri pe oră, din cauza rafalelor puternice de vânt, între stațiile Olteni – Videle traficul feroviar se desfășoară doar pe firul I, iar între Piatra Olt și Caracal este permisă doar circulația trenurilor remorcate cu locomotive Diesel. Pasagerii sunt rugați să plece la drum doar dacă este necesar și de asemenea, doar după ce s-au informat telefonic la gara din localitatea despre graficul de circulație al trenului cu care intenționează să călătorească”, a transmis Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al Companiei CFR SA.

Informații referitoare la condițiile de trafic sunt disponibile pe site-ul www.cfr.ro, unde permanent sunt actualizate camerele web http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web din gările București Nord, Brașov, Craiova, Iaşi și Timișoara care indică ora de sosire și de plecare a trenurilor, precum și programul Trenul Meu http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren care oferă informații despre localizarea trenurilor înscrise în circulație.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți