10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Ce măsuri trebuie să ia angajatorii la locul de muncă pe perioada pandemiei de coronavirus

- Advertisement -

Pentru a preveni răspândirea infecției cu Covid-19, inspectorii de muncă din Olt recomandă angajatorilor, lucrătorilor, reprezentanților acestora, precum și altor participanți la procesele de muncă să se informeze și să aplice măsurile dispuse de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență și de autoritățile competente, pentru gestionarea și limitarea răspândirii acestei boli.

„Având în vedere prevederile Decretului 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și ale ordonanțelor militare emise de ministrul Afacerilor Interne, recomandăm angajatorilor să introducă, acolo unde este posibil, munca la domiciliu sau telemunca pe perioada stării de urgență”, transmit reprezentanții Inspecției Muncii din județ.

Ca angajatori trebuie să aveți în vedere următoarele măsuri prioritare pentru prevenirea apariției și răspândirii noului Coronavirus (SARS-CoV-2) la locurile de muncă: informați și instruiți lucrătorii cu privire la prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, pe baza recomandărilor autorităților competente; asigurați echipamente individuale de protecție, spre exemplu măști de protecție, mănuși de protecție etc., și verificați corecta utilizare a acestora, iar în cazul degradării sau al pierderii calităților de protecție, acordați echipamente individuale de protecție noi care să protejeze lucrătorii împotriva noului Coronavirus; stabiliți măsuri igienico-sanitare cu consultarea medicilor de medicina muncii; instruiți lucrătorii cu privire la asigurarea unei igiene respiratorii corecte conform recomandărilor autorităților din domeniul sănătății; acordați, în mod gratuit, materiale igienico-sanitare, săpun, prosoape hârtie, dezinfectanți etc., care să prevină răspândirea infecției cu Covid-19; limitați reuniunile de lucru la minimum posibil, iar dacă acestea sunt absolut necesare luați toate măsurile de prevenire și protecție, ședințe în sistem video-conferință, distanța de siguranță între participanți etc.; limitați contactul dintre persoane, luați măsuri pentru păstrarea distanței de siguranță, evitați activitățile colective, evitați expunerea lucrătorilor la contact direct sau interacțiune cu un număr mare de persoane, formarea zonelor aglomerate în cadrul proceselor de muncă etc.; reduceți la minimum posibil delegațiile sau deplasările lucrătorilor pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă; asigurați controlul medical periodic al lucrătorilor; angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă – Legea 319/2006, actualizată; lucrătorii au obligația să își desfășoare activitatea în conformitate cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de infecție cu SARS-CoV-2 și să prevină expunerea altor persoane care ar putea fi afectate de acțiunile sau omisiunile lor.

Totodată, inspectorii de muncă olteni îi mai sfătuiesc pe angajatorii din județ să întreruptă posibilitatea transmiterii noului Coronavirus la locurile de muncă prin aplicarea imediată a măsurilor adecvate de prevenire și protecție.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți