3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Copil de un an și două luni din Slatina, confirmat cu coronavirus

- Advertisement -

Un copil de un an și două luni, din municipiul Slatina, a fost confirmat cu Covid-19. Este vorba despre un pacient care s-a întors acum o săptămână, împreună cu părinții, din Marea Britanie, iar acum câteva zile a început să se simtă rău, prezentând simptome specifice noului coronavirus, și a a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde a rămas sub supraveghere medicală la Secția de Boli Infecțioase.

Doctorii de la unitatea medicală i-au făcut testul pentru SARS-CoV 2, iar rezultatul care a sosit luni a fost pozitiv.

În cursul serii, micuțul, a cărui stare de sănătate era bună, a fost preluat cu izoleta în autospeciala de transport persoane și victime multiple a Inspectoratului pentru Situații de Urgențe Olt și a fost transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București, pentru a primi îngrijirile medicale necesare. Pacientul, care a plecat însoțit de mama lui, a fost dus sub escorta unui echipaj al Serviciului Rutier Olt. Atât mama copilului, cât și tatăl, au fost și ei testați pentru coronavirsu, rezultatul fiind negativ.

Din datele care până acum au fost făcute publice de autorități, în Olt, cu cazul din această seară, au mai fost confirmate alte trei. Bărbatul de 51 de ani, din Caracal, tânărul de 22 de ani, din Slatina, și tânăra gravidă de 21 de ani, tot din Slatina, iar primii doi, potrivit unor surse, au fost deja declarați vindecați și externați din spitalul în care se aflau internați.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți