9.6 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Medicii de la Caracal, echipați în lupta cu COVID-19

- Advertisement -

Medicii de la Caracal au primit astăzi echipamente de protecție, pentru a fi pregătiți să trateze pacienții cu COVID-19. Unitatea medicală a fost declarată, de Ministerul Sănătății, spital suport și poate prelua cazurile de coronavirus.

Echipamentele de protecție sunt esențiale pentru cadrele medicale, în această perioadă când numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus crește de la o zi la alta.

La Caracal, spitalul municipal va trata astfel de pacienți, iar astăzi, cadrele medicale au primit din partea sindicatului sute de echipamente medicale. „Sindicatul Medicilor din cadrul Spitalului Municipal Caracal a achiziționat, pentru protecția personalului medical din unitate, 500 de halate ranforsate gen combinezon și 450 de viziere de protecție reutilizabile prin dezinfectare. Să susținem împreună efortul medicilor de a rămâne în preajma pacienților, ei fiind cei de a căror viață depinde și viața noastră, a tuturor”, a anunțat astăzi președintele PSD Caracal, Ion Doldurea.

Spitalul din Caracal beneficiază de sprijin financiar consistent și din partea Consiliului Județean. Pe 3 aprilie, a fost alocată suma de 300 mii lei din Fondul de Rezervă, municipiului Caracal pentru achiziționarea de materiale sanitare ce urmează a fi utilizate de către Spitalul Municipal Caracal în combaterea pandemiei de Coronavirus COVID-19, în contextul în care unitatea medicală a fost desemnat spital suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți