6.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Peste 400 de persoane, în continuare carantinate în cele 20 de centre din județ

- Advertisement -

Situația epidemiologică privind infecțiile umane cu virusul SARS-CoV-2 se schimbă de la o zi la alta în Olt, potrivit specialiștilor Direcției de Sănătate Publică. Avem persoane care au intrat în izolare la domiciliu sau în carantină în unul dintre cele 20 de centre special amenajate în județ, însă și altele care au ieșit din autoizolare și din carantinare. Însă, luni după-amiaza, peste 700 de olteni erau în izolare și alți peste 400 în carantină în centrele din Slatina, Caracal, Balș, Corabia, Scornicești și Movileni.

De la începutul perioadei de supraveghere a cazurilor de Coronavirus, în județul Olt au intrat în autoizolare 5.086 de persoane. În prezent, 738 dintre ele erau în izolare la domiciliu, în timp ce 4.348 erau ieșite din autoizolare. Totodată, 715 olteni întorși din țările serios afectate de COVID-19 au fost carantinați pentru 14 zile. Luni, 416 dintre ei erau tot în carantină în cele 20 de centre special amenajate în județ, iar 297 ieșiseră din regimul de carantinare.

În Olt, avem și 12 persoane confirmate cu noul Coronavirus, dintre care patru au fost declarate vindecate și externate din spitalele din Slatina și Craiova, unde au primit tratament specialitate. Ceilalți opt sunt în continuare internați în unitățile medicale din Slatina, Craiova și București, pentru terapie. Totodată, încă un pacient din Olt, respectiv din municipiul Caracal, a fost diagnosticat cu această boală, însă acesta se afla într-un centru de carantină din Dolj, care acum este sub supraveghere medicală la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Craiova, și cazul este raportat acum, epidemiologic, de autoritățile din județul vecin.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți