După ce elevii de la școlile din satele Cungrea și Oteștii de Jos vor primi gratuit 89 de tablete, în valoare de peste 25.000 de lei, achiziționate de Primăria Cungrea cu scopul de a continua cursurile în mediul on-line pentru a finaliza anul școlar 2019 – 2020, aceștia se vor bucura din toamna și de o sală de sport modernă.
Marți, Cosmin Vlad, administratorul public al comunei Cungrea, a efectuat o vizită pe șantier și a promis că până la toamnă, când elevii se reîntorc la școală, investiția va fi finalizată pentru ca orele de sport să se desfășoare în cele mai bune condiții.
„Educația elevilor din comuna noastră este o prioritate pentru echipa primăriei. Ei reprezintă viitorul nostru. Seria investițiilor continuă, astfel că după ce au fost achiziționate tablete pentru cursuri on-line pentru toți elevii din Cungrea, sala de sport prinde contur. Lucrările la acest obiectiv de investiții important pentru școală au fost inspectate de administratorul public, Cosmin Vlad. Până la toamnă, când școala va reîncepe sala de sport va fi gata, astfel că în sezonul rece elevii vor face orele de educație fizică în condiții optime”, au transmis reprezentanții Primăriei Cungrea.
Investiția, în valoare de 2 milioane lei, este realizată de Compania Națională de Investiții, administrația publică locală punând la dispoziție doar terenul pe care sala de sport este construită, respectiv în imediata apropiere a școlii din satul Cungrea.