12.2 C
Slatina
miercuri,1 mai,2024

Ultimele Articole

Tatăl și băiatul mortului din Șerbănești, diagnosticați și ei cu noul Coronavirus

- Advertisement -

Alți doi membri din familia bărbatului de 57 de ani, din comuna Șerbănești, care pe 7 mai a murit la Spitalul Municipal Caracal, fiind diagnosticat cu COVID-19, au fost confirmați cu același virus.

Dacă sâmbătă a fost pozitivată fiica acestuia, marți s-au primit rezultatele probelor care au fost din nou prelevate pentru depistarea noului Coronavirus în cazul celorlalți trei membri ai familiei care locuiau în aceeași gospodărie cu bărbatul din Șerbănești, care avea și alte boli asociate.

În urma primii rezultatelor la teste, au fost pozitivați cu virusul SARS-CoV-2 tatăl și fiul mortului. În cazul soției sale, rezultatul a fost negativ. Cei doi pacienți au fost preluați de la domiciliu lor de cadrele medicale de pe echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Olt și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

„În data de 12 mai, la nivelul județului Olt s-au confirmat încă două cazuri  cu infecția COVID-19. Din ancheta epidemiologică reiese că sunt contacți de familie cu un caz confirmat. Probele recoltate pentru determinarea infecției cu COVID-19 au fost investigate cu laboratorul, cu rezultate pozitive. La data prezentei, pacienții se află în Spitalul COVID sub supraveghere medicală și tratament, cu stare generală bună”, se arată într-un comunicat remis de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt.

Bătrânul, dar și băiatul, sunt cunoscuți de autoritățile locale din Șerbănești și cu alte probleme de sănătate, în cazul tatălui bărbatului decedat după ce a fost pozitivat cu Coronavirus, care și-a infectat aproape întreaga familie, fiind vorba de unele grave.

Cu aceste ultime două cazuri înregistrate, în evidența DSP Olt sunt 51 de cazuri confirmate cu infecția cu virusul SARS-CoV-2.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți