Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina va testa pentru COVID-19, începând de luni, în laboratorul propriu, toţi pacienţii care vor fi internaţi în această unitate medicală, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, managerul Cătălin Rotea.
Acesta a precizat că, începând de miercuri, în laboratorul de biologie moleculară de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina se fac teste pentru determinarea infecţiei cu SARS-CoV-2, primii testaţi fiind pacienţi ai spitalului suspecţi de COVID-19 sau confirmaţi cu această boală.
„Efectuăm deocamdată teste pentru determinarea infecţiei cu noul coronavirus la pacienţii noştrii, ai spitalului, cazuri suspecte sau confirmate şi putem lucra şi alte probe doar dacă solicită Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt. De vineri, sau de luni cel târziu, se vor testa pentru COVID-19 toţi pacienţii nou internaţi, indiferent dacă sunt sau nu suspecţi de infecţie cu noul coronavirus”, a declarat managerul SJU Slatina, Cătălin Rotea.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a achiziţionat luna aceasta, cu fonduri de circa un milion de lei de la Consiliul Judeţean (CJ) Olt, un laborator modular de biologie moleculară dotat cu tehnologie Real Time PCR, ce permite efectuarea a câte 196 de teste pe zi pentru determinarea infecţiei cu noul coronavirus.
În judeţul Olt au fost înregistrate până acum 78 de cazuri de COVID-19, dintre care 20 la angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă, alte peste 10 cazuri la angajaţi ai unei fabrici de confecţii textile din Caracal, precum şi mai multe cazuri în familii din Slatina, Caracal şi localităţi rurale.
Cel mai mare focar de COVID-19 din judeţul Olt este cel de la Ambulanţă, unde a fost confirmată infectarea a 20 dintre angajaţi şi a şase contacţi ai acestora (copiii unei asistente, un jandarm – soţ al unei asistente, o asistentă de la Secţia Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina – mama unei asistente de la Ambulanţă, o angajată a Primăriei Piatra-Olt, contact direct al unui caz confirmat).
Sursa: agerpres.ro