12.2 C
Slatina
miercuri,1 mai,2024

Ultimele Articole

Bărbat din Drăgănești Olt, acuzat de crimă. Și-a omorât în bătaie mama

- Advertisement -

Un bărbat de aproximativ 55 de ani, din orașul Drăgănești Olt, este încarcerat în Centrul Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Olt, după ce vineri noaptea a fost reţinut de procurorii Parchetului Olt, fiind acuzat de omor. Acesta este învinuit de anchetatori că în repetate şi-ar fi bătut nemilos mama, în vârstă de 78 de ani, iar joi aceasta a murit la Spitalul Spital. În dimineața acelei zile, bărbatul ar fi sunat la 112, spunând că femeia se simte rău, iar aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Olt și transportată la unitatea medicală, unde la câteva ore a decedat.

Cei doi stăteau împreună într-o locuință din Drăgănești Olt, iar conflictul dintre ei a început zilele trecute, anchetatorii stabilind că în tot acest timp fiul şi-a lovit mama cu palmele, pumnii şi picioarele, pe trupul neînsuflețit al femeii fiind găsite peste 30 de lovituri. Bărbatul le-a spus procurorilor că a agresat-o fizic pe cea care i-a dat viață pe motiv că făcea pe ea, bătrâna nemaiputându-și controla nevoile fiziologice.

Bărbatul acuzat de crimă după și-a omorât în bătaie mama se pare că ar fi şi violat-o pe femeie, înainte ca aceasta să ajungă în stare gravă la Spitalul Slatina, unde în scurt timp a murit, dar anchetatorii nu au momentat probe suficiente pentru a-l putea acuza şi de comiterea acestei fapte. Ancheta este încă în desfășurare, pentru a vedea dacă bărbatul va fi învinuit și de viol. În cursul după-amiezii de sâmbătă, criminalul va fi prezentat în fața magistraților Tribunalului Olt cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți