Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina au desfășurat activități de educație rutieră destinate prevenirii accidentelor de circulație în care sunt implicați bicicliști. Acțiunile au avut loc sâmbătă, 11 iulie 2026, în comunele Brebeni și Coteana, unde polițiștii au purtat discuții cu bicicliștii și le-au prezentat principalele reguli pe care trebuie să le respecte pentru a circula în siguranță pe drumurile publice.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt au declarat că, în cadrul întâlnirilor, au fost abordate aspecte privind vârsta minimă pentru conducerea bicicletei pe drumurile publice, obligativitatea cunoașterii și respectării regulilor de circulație, precum și necesitatea ca bicicletele să fie echipate corespunzător cu sistem de frânare eficient, avertizor sonor, lumini și elemente reflectorizante, pentru a asigura o vizibilitate sporită în trafic. Totodată, oamenii legii le-au reamintit participanților că bicicliștii trebuie să circule pe pistele special amenajate, acolo unde acestea există, iar în lipsa lor, cât mai aproape de marginea părții carosabile, într-un singur rând și în sensul de mers.
„Un subiect important al activității l-a reprezentat conștientizarea riscurilor generate de consumul de alcool sau de substanțe psihoactive, precum și prezentarea principalelor cauze care duc la producerea accidentelor rutiere în care sunt implicați bicicliști, printre acestea numărându-se lipsa dotărilor obligatorii ale bicicletei, neutilizarea echipamentelor de protecție și neatenția în trafic. Polițiștii au subliniat și importanța purtării elementelor fluorescent-reflectorizante pe timpul nopții sau în condiții de vizibilitate redusă, acestea contribuind semnificativ la creșterea siguranței participanților la trafic”, au spus reprezentanții IPJ Olt.
Polițiștii rutieri vor continua să desfășoare acțiuni preventive și în perioada următoare, obiectivul principal al acestora fiind reducerea numărului de accidente rutiere și dezvoltarea unui comportament responsabil în rândul tuturor participanților la trafic.
Poliția Olt recomandă bicicliștilor să respecte regulile de circulație, să își echipeze corespunzător bicicleta și să adopte o conduită preventivă, pentru ca fiecare deplasare să se desfășoare în condiții de siguranță.



