15.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Noua Secţie de Psihiatrie a SJU Slatina este gata. Autorităţile au făcut recepţia lucrărilor

- Advertisement -

S-au finalizat lucrările la fosta creşă nr. 1 de pe strada Trandafirilor, din municipiul Slatina, unde se va muta Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, dar va funcţiona şi Centrul de Sănătate Mintală. Recepţia finală a investiţiei, care se întinde pe o suprafaţă de 2.100 metri pătraţi, a avut loc marţi, 16 iunie, inspecţia în zonă fiind efectuată de reprezentanţi ai unităţii medicale, Consiliului Judeţean Olt, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, precum şi constructorul.

Proiectul a fost unul amplu, în valoare de 6 milioane de lei, finanţarea fiind suportată în totalitate de Consiliul Judeţean.

Clădirea a fost complet reamenajată şi recompartimentată, având în vedere că ajunsese într-o stare avansată de degradare şi chiar era folosită de oamenii străzii ca adăpost. Acum, odată reabilitată şi modernizată complet, clădirea dă un alt aspect arhitectural zonei, iar oltenii care au probleme psihice urmează să primească tratament de specialitate în condiţii optime, la standarde europene, aparatura medicală folosită fiind de ultimă generaţie.  

Autorităţile judeţene au precizat încă de la startul lucrărilor că proiectul s-a realizat astfel încât cetăţenii care stau în zonă să nu fie deranjaţi de activitatea medicală ce urmează a se desfăşura în noul corp de clădire al SJU, mai ales că pacienţii ar urma să fie mutaţi aici zilele următoare. Până acum, Secţia Psihiatrie a spitalului funcţiona în imobilul de pe strada Drăgăneşti din Slatina, însă condiţiile de lucru erau improprii.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți