2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Licean eliminat din Bacalaureat pentru că a încercat să copieze

- Advertisement -

Bacalaureatul s-a încheiat joi cu ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului și specializării, și încă un absolvent al clasei a XII-a din județul Olt a fost eliminat din sala de examen după ce a încercat să copieze.

Potrivit unui comunicat remis de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Olt, rata de participare la această ultimă probă a examenului național a fost de 93,40%. Astfel, dintre cei 2.849 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele zece discipline, respectiv biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică şi argumentare, sociologie şi psihologie, s-au prezentat 2.661 de candidaţi. 188 au absentat din diverse motive, iar unul a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

Și această probă a Bacalaureatului s-a desfășurat în condiții speciale, din cauza prevenirii răspândirii noului Coronavirus, iar în Olt, din fericire nu au existat candidați care au avut temperatura peste 37,3 grade Celsius. Nici absolvenți de liceu care au susținut examenul cu subiectele de rezervă nu au fost, anunță ISJ. „Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un candidat. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat”, se arată în comunicat.

Liceanul a fost prins încercând să copieze la centrul de examen de la Liceul Tehnologic „Danubius” Corabia.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. La fel ca la Evaluarea Naţională, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenului național de Bacalaureat cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 08:00 – 12:00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun sau transmit electronic și o declarație tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți