Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, la invitația președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Administrația Prezidențială a precizat că în marja Summitului vor avea loc o serie de evenimente conexe, între care Forumul Economic Carpatic, Forumul Tinerilor, reuniuni ale autorităților locale, precum și reuniuni privind cooperarea culturală și conservarea naturii.
‘Președintele României, alături de președintele Ucrainei și ceilalți șefi de stat și de guvern participanți, vor deschide și lucrările Forumului Economic’, conform sursei citate.
Forumul Economic din Ucraina își propune să reunească reprezentanți din țările de-a lungul cărora se desfășoară Munții Carpați: Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ungaria și Ucraina, alături de alți actori relevanți pentru cooperarea regională.
Reuniunea la nivel înalt are drept obiective principale coordonarea eforturilor de valorificare a potențialului economic al regiunii carpatice, creșterea atractivității pentru investiții, protejarea și promovarea patrimoniului cultural și natural, precum și îmbunătățirea coeziunii în regiunea carpatică.
Președintele Nicușor Dan va accentua, în cadrul reuniunii, faptul că România deține cel mai lung segment al arcului carpatic, reprezentând peste jumătate din suprafața totală a acestui lanț muntos la nivel european, având, în concordanță, un profil solid și activ în cooperarea regională, transmite Administrația Prezidențială.
De asemenea, președintele va evidenția faptul că, din punctul de vedere al României, succesul unei platforme regionale carpatice se bazează pe o cooperare eficientă și integrată, care să aducă plusvaloare, să consolideze buna cooperare existentă și buna-vecinătate între țările implicate, să promoveze schimburile economice, investițiile în regiune și proiectele care ajung efectiv la comunități, alături de utilizarea inteligentă a ansamblului de inițiative și resurse existente pentru viitorul european comun.
