Încă un deces al unei persoane confirmate cu virusul COVID-19 a fost înregistrat sâmbătă în Olt, acesta fiind comunicat deja oficial de specialiștii Direcției de Sănătate Publică prin comunicatul remis de reprezentanții Prefecturii. Astfel, în județ sunt 15 olteni care au încetat din viață fiind diagnosticați cu noul Coronavirus, însă aceștia sufereau și de alte probleme medicale.
În privința ultimului deces este vorba despre un bărbat de 76 de ani, din comuna Pleșoiu, care suferea și de hipertensiune arterială gradul II. Olteanul era internat la Spitalul Municipal Caracal după ce, inițial, acesta a fost transferat de la Spitalul Județean de Urgență Slatina unde a fost internat în urmă cu 17 zile, respectiv pe 24 iunie.
Cum arată situația epidemiologică în județul Olt, de la începutul pandemiei de SARS-CoV-2
Număr persoane confirmate – 365
Număr persoane externate – 225, din care 176 vindecate și 49 externate la cerere
Număr persoane pozitive care au refuzat internarea și sunt izolate la domiciliu – 26
Număr persoane internate – 99
Numărul total de decese – 15
Număr total de teste pentru depistarea virusului, efectuate de la începutul pandemiei – 4.853
La raportarea de sâmbătă, autoritățile locale anunță 26 de infecții noi cu COVID-19 față de ziua anterioară. Printre aceste persoane confirmate pozitiv cu virusul sunt cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție Judeţean, un pompier de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi trei asistente medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt, cei patru din urmă desfășurându-și activitatea în cadrul dispeceratului comun ISU – SJA.
Potrivit autorităților locale, persoanele care s-au externat la cerere şi cele care au refuzat internarea au fost atenţionate cu privire la faptul că dacă nu respectă recomandarea de autoizolare riscă să intre sub incidenţa legii conform articolului 352 din Noul Cod Penal (Infracţiuni contra sănătăţii publice – Zădărnicirea combaterii bolilor) şi să sufere consecinţele săvârşirii acestei fapte.
Cătălin FIRCOIU