Este perioada anului în care cetățenii desfășoară cu o mai mare frecvență acțiuni de curățare și ardere a miriștilor sau a resturilor vegetale de pe terenuri agricole sau din gospodăria proprie. Însă, nu de puține ori, incendiile sunt lăsate nesupravegheate și de cele mai multe ori este nevoie de intervenția pompierilor olteni pentru a le stinge. Spre exemplu, numai în ultimele 24 de ore, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au acționat pentru a stinge șapte incendii de vegetație uscată.
Potrivit lui Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, unul din cele șapte incendii s-a produs miercuri în comuna Perieți și s-a propagat de la vegetația uscată la o casă nelocuită, cu suprafața de aproximativ 30 de metri pătrați, locuința fiind distrusă în totalitate. Pompierii Detașamentului Slatina au acționat aproximativ o oră pentru stingerea focului care a distrus și 5.000 de metri pătrați de vegetație uscată.
Din fericire, în urma incendiului de vegetație nu au fost înregistrate pagube însemnate, însă sunt și acțiuni, voluntare sau involuntare, care pot duce de multe ori la izbucnirea unor incendii de amploare și chiar la pierderi de vieți omenești.
Acesta este și motivul pentru care pompierii din cadrul ISU Olt reamintesc principalele prevederi legale pe care cetățenii, instituțiile și operatorii economici trebuie să le cunoască în momentul în care desfășoară astfel de acțiuni. Conform Ordonanţei de Urgenţă 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.
Nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională al cărei cuantum este cuprins între 3.000 – 6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 – 50.000 lei pentru persoane juridice. Conform Hotărârii Guvernului României 537 din 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condiţiilor legale şi, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
Ordinul comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor 30/147 din 8 februarie 2010 pentru aprobarea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România, stabileşte că nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi respectiv faptul că nu este permisă arderea vegetaţiei pajiştilor permanente.
„În condiţiile în care este necesară arderea miriștilor pentru combaterea dăunătorilor și au fost se obţinute aprobările prevăzute de legislaţia în vigoare, arderea vegetației uscate se face cu respectarea următoarelor măsuri: condiţii meteorologice fără vânt; parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 hectare, prin fâşii arate; izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; – asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 hectare, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare; asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire”, transmite reprezentantul ISU.
Cătălin FIRCOIU