5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tribunalul Olt a admis apelul FDGR în cauza privind daune morale solicitate lui Darius Vâlcov

- Advertisement -

Magistraţii Tribunalului Olt au admis, joi, apelul formulat de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) faţă de soluţia pronunţată de Judecătoria Slatina în iunie 2019, prin care Vâlcov a fost obligat la plata a 20.000 de lei daune morale către FDGR pentru o postare pe Facebook a acestuia.

FDGR l-a acţionat pe Vâlcov în judecată solicitând daune morale, iar Judecătoria Slatina a admis cererea formulată de FDGR, constatând „încălcarea de către pârât a dreptului nepatrimonial la imagine şi prestigiu al reclamantei”.

Soluţia Judecătoriei Slatina a fost contestată cu apel atât de către FDGR cât şi de către Darius Vâlcov, iar Tribunalul Olt s-a pronunţat joi în această cauză, admiţând apelul FDGR şi respingând pe cel înaintat de Vâlcov.

„Admite apelul declarat de reclamantul Forumul Democrat al Germanilor din România şi în consecinţă înlătură din considerentele sentinţei civile 2788/20.06.2019 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul 32741/299/2018 (pagina 14, paragraful al doilea), formularea: ‘Chiar acceptând că semnul egalităţii între cele două organizaţii este justificat de sentinţa civilă menţionată …’. Respinge cererea apelantului reclamant de obligare a apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în apel, ca neîntemeiată. Respinge apelul declarat de pârât, ca nefondat. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare”, se arată în soluţia pronunţată joi de Tribunalul Olt.

În soluţia pronunţată de Judecătoria Slatina, în iunie 2019, se arată că: „admite în parte cererea formulată de reclamanta Forumul Democrat al Germanilor din România în contradictoriu cu pârâtul Vâlcov Darius Bogdan. Constată încălcarea de către pârât a dreptului nepatrimonial la imagine şi prestigiu al reclamantei prin postarea pe pagina de facebook a pârâtului a unui montaj video cu textul ‘Medalia de onoare pentru Deutsche Volksgruppe in Rumanien’, urmat de semnul egalităţii între Grupul Etnic German din România şi Forumul Democrat al Germanilor, pe fundal roşu sub semnul svasticii. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul să publice pe pagina sa de facebook dispozitivul acestei hotărâri”.

În octombrie 2018, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis că fapta lui Darius Vâlcov, din 2 septembrie 2018, de a publica pe pagina sa de socializare un material video constând într-un montaj care sugerează că Forumul Democrat al Germanilor din România reprezintă o organizaţie nazistă „constituie faptă de discriminare”.

„De asemenea, materialul video sugerează că preşedintele României este liderul unei organizaţii naziste. Fapta se sancţionează cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 de lei”, se mai arăta într-un comunicat al CNCD din octombrie 2018.

Sursa: agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți