3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Consilierii PNL propun reducerea impozitului pe clădiri

- Advertisement -

Starea de urgență din timpul pandemiei de Coronavirus a generat o serie de neajunsuri populației, iar acesta este și motivul pentru care liberalii încearcă pe cât posibil, prin măsuri sociale, să vină în sprijinul oamenilor. De aceea, consilierii PNL din legislativ local și-au îndreptat atenția spre impactul pe care întreruperea activității sau chiar sistarea acesteia ca urmare a declarării stării de urgență l-a avut asupra agenților economici din Slatina.

Situația creată a făcut ca luni, 27 iulie, consilierii liberali să depună la Primăria Slatina, spre analiză și dezbatere, o propunere de proiect prin care se urmărește acordarea de facilități fiscale aferente perioadei stării de urgență pentru contribuabilii plătitori ai impozitului pe clădiri.

PNL a propus reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri datorat de persoanele juridice care au  întrerupt parțial activitatea pe perioada stării de urgență și reducerea cu 100% a impozitului pe clădiri datorat de persoanele juridice care au sistat în totalitate activitatea în toată această. „Propunerea se adresează și persoanelor fizice care au în proprietate clădiri nerezidențiale date în folosință în scop economic, dacă certifică faptul că în perioada stării de urgență au redus costul chiriei percepute sau nu au perceput chirie”, anunță reprezentanții formațiunii politice.

În speranța că propunerea PNL va primi sprijinul tuturor colegilor din legislativul local, consilierii liberali sunt convinși că această măsură va oferi un sprijin real pentru toți agenții economici din Slatina afectați de efectele pandemiei de COVID-19.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți