4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

14 cazuri noi de COVID-19, înregistrate în județ. Alți șase olteni, pozitivi la retestare

- Advertisement -

Numărul persoanelor din Olt care sunt confirmate cu COVID-19 continuă să crească de pe o zi pe alta și, potrivit ultimei raportări a Grupului de Comunicare Strategică, bilanțul total al acestora a ajuns la 862. 14 infecții noi cu virusul SARS-CoV-2 au fost comunicate numai în ultimele 24 de ore.

Încă 14 cazuri noi la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci

Cu ultimele cazuri noi confirmate se extinde focarul de la spitalul din Schitu. Aici sunt încă 14 infecții cu virusul chinezesc atât în rândul personalului medical angajat, cât și al pacienților, bilanțul total al îmbolnăvirilor cu COVID-19 de aici ajungând la 32, peste jumătate dintre acestea fiind la asistați.

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt confirmă că, din totalul de 862 de infecții cu SARS-CoV-2 înregistrate în județ, de la începutul pandemiei, avem 267 de pacienți depistați cu virusul care sunt încă internați în spital, șase fiind la secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă Slatina și Caracal, iar alte 483 de persoane sunt externate, 377 fiind vindecate și 106 la cerere. Sunt şi 108 olteni pozitivi la Coronavirus care au refuzat internarea şi sunt izolați la domiciliu. Datele oficiale ale specialiștilor în sănătate publică mai arată că în Olt sunt şi 6.843 de persoane care s-au testat la COVID-19.

În județ avem în continuare și pacienți care sunt internați în spitalele din municipiile Slatina și Caracal, unde se tratează bolnavii diagnosticați cu noul Coronavirus, al căror rezultat, în urma retestării, este tot pozitiv.

Grupul de Comunicare Strategică anunță că, distinct de cele 14 îmbolnăviri noi cu COVID-19, în urma retestării bolnavilor internați care erau deja pozitivi, în ultima zi au fost șase olteni ce au fost reconfirmați pozitiv la virusul SARS-CoV-2.

Din nefericire, în Olt avem şi 28 de olteni care au fost depistați cu Coronavirus ce au încetat din viaţă, însă toate acestea aveau și comorbidități. Ultimele trei decese au fost raportate joi, fiind vorba de o femeie și doi bărbați care au murit pe Secția Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Slatina.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți