10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Rezultate finale la Titularizare. Rata de promovare a crescut la 66,39%

- Advertisement -

S-au afișat rezultatele finale ale probei scrise din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, iar rata de promovabilitate a crescut față de rezultatele inițiale. Astfel, în urma reevaluării lucrărilor contestate a crescut la 66,39%.

68 de contestații au fost depuse în total în urma afișării rezultatelor inițiale ale probei scrise a examenului de Titularizare, în cazul a 54 dintre acestea, respectiv 93,1%, notele au fost modificate. Pentru 25 de lucrări, notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 29 de lucrări notele inițiale au fost micșorate.

Pe tranșe de note, situația finală arată astfel: trei candidați au obținut nota 10 (zece), iar 228 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, restul obținând note sub 7 (șapte). Pentru absolvenții din promoția curentă, totalul notelor peste 7 a crescut cu 5% după rezolvarea contestațiilor. Concret, 55%, față de 50% cât a fost rata inițială, dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte).
În cele două centre de evaluare, Colegiul Național „Ion Minulescu” și Liceul Tehnologic Metalurgic au fost notate 376 de lucrări, întrucât 55 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentative de fraudă, iar lucrarea unui candidat a fost anulată din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de Inspectoratul Școlar Județean Olt, în perioada 12 – 14 august. Detalii suplimentare sunt disponibile atât pe site-ul titularizare.edu.ro, unde Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 11 august, rezultatele finale ale probei scrise a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți