6.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Trei autoturisme implicate într-un accident produs într-o intersecţie din Caracal

- Advertisement -

Impact violent, luni dimineaţa, la intersecţia străzilor Vasile Alecsandri cu Buzeşti, din municipiul Caracal. O femeie a avut nevoie de acordarea primului ajutor după ce trei maşini au fost implicate în accidentul rutier.

Un bărbat de 61 de ani, din comuna Gostavăţu, este vinovat de producerea evenimentului, anunţă poliţiştii rutieri.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul ar fi fost provocat după ce un conducător auto, în vârstă de 61 de ani, din comuna Gostavățu, nu ar fi respectat semnificația indicatorului «Oprire», intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar. Acesta din urmă a fost proiectat într-un alt autovehicul care era oprit, respectând semnificația indicatorului «Cedează trecerea»”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Olt. În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 78 de ani, din comuna Sprâncenata, pasageră într-unul dintre autovehicule, a necesitat îngrijiri medicale.

Testaţi cu aparatul alcooltest, oamenii legii au stabilit că toţi cei trei conducători auto nu se aflau sub influența alcoolului, iar în cauză au deschis dosar penal în care fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți