Prefectura Olt a anunţat înfiinţarea unui sediu secundar pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt în judeţ, iar acesta devine operațional începând de marţi, 22 septembrie. Sediul secundar va funcţiona în municipiul Caracal, pe strada Toma Ruşcă, numărul 3, în sediul Poliţiei, în zilele de marţi şi joi ale săptămânii, între orele 09:00 – 15:00.
Potrivit unui comunicat remis de instituţia Guvernului în teritoriu, la sediul secundar al Serviciului Permise şi Înmatriculări Auto din Caracal, vor fi preluate documentele necesare efectuării tuturor operaţiunilor din domeniul înmatriculării vehiculelor, cu excepţia acordării autorizaţiilor de circulaţie provizorie în alb, precum şi a autorizaţiilor de circulaţie pentru probe. Totodată, vor fi eliberate autorizaţiile provizorii, certificatele de înmatriculare sau dovezile înlocuitoare ale acestora, precum şi plăcile cu număr de înmatriculare sau provizoriu.
„Pentru operativitate, cetăţenii sunt rugaţi să prezinte documentaţia completă pentru fiecare tip de operaţiune solicitată şi să verifice pe site-ul www.drpciv.ro disponibilitatea combinaţiei numărului de înmatriculare, în cazul solicitării unei înmatriculări preferenţiale, iar pentru depunerea documentele nu este necesară efectuarea unei programări prealabile. Eliberarea documentelor se va efectua la data stabilită cu lucrătorul din ghişeu, în momentul depunerii documentelor. Toate informaţiile privind documentele necesare şi programul de lucru se pot găsi pe site-urile Prefecturii Olt şi Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor[, se arată în comunicatul remis de Prefectura Olt.
Prefectul Florin Homorean a declarat că prin operaționalizarea punctului de lucru al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt de la Caracal se vine în sprijinul cetățenilor din sudul județului, care nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze până la Slatina pentru operațiuni de înmatriculare și pentru eliberarea autorizațiilor provizorii pentru că acum au acest serviciu aproape de casă, iar pe de altă parte vom scăpa de aglomerațiile create de la ghișeele de sediul serviciului din municipiul Slatina. „Mulțumesc actualului Guvern și domnului ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, pentru că ne-a ajutat să venim în sprijinul cetățenilor din această zonă, pentru ca ei să beneficieze fără prea mult efort și fără costuri suplimentare de aceste servicii publice”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Cătălin FIRCOIU