Slatina: Accident în intersecția de la Poștă. Un semafor electric a fost rupt

Un semafor din intersecția de Poșta mare din municipiul Slatina a fost doborât în urma coliziunii dintre două autoturisme. O slătineancă este vinovată de producerea evenimentului rutier, în urma căruia nu au fost persoane rănite și doar pagube materiale.

„O femeie de 32 de ani, din Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, la intersecția cu strada Libertății, ar fi pătruns pe culoarea roșie a semaforului electric fiind acroșată de un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Pleșoiu, ce circula dinspre Libertății”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Sursa foto: Info Trafic Slatina – Grup Facebook

În urma impactului, nu au rezultat victime omenești, însă cele două autoturisme implicate au fost serios avariate, iar un semafor electric din intersecția de la Poștă s-a rupt.

Ambii conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul alcooltest, în urma rezultatelor stabilindu-se că niciun dintre ei nu consumase băuturi alcoolice.

În urma evenimentului rutier, slătineanca a fost amendată cu 870 de lei și i-a fost reținut permisul de conducere pe o perioadă de 60 de zile.

Cătălin FIRCOIU

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<