2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

PSD și-a depus candidaturile pentru parlamentare. Stănescu deschide lista pentru Senat, Iancu pe cea pentru Camera Deputaților

- Advertisement -

Candidații Partidului Social Democrat pentru alegerile parlamentare au fost stabiliți și la nivelul județului Olt, iar aceștia joi au fost prezenți la Prefectura Olt pentru a depune dosare de candidatură și listele la Biroul Electoral Județean Olt. Lista pentru Senat este deschisă de senatorul Paul Stănescu, iar cea a Camerei Deputaților de Marius Iancu, care este deputat de Olt și în prezent.

Prezent la eveniment, senatorul de Olt Paul Stănescu a dorit să mulțumească cetățenilor care au votat candidații PSD la alegerile locale, însă a spus că are convingerea că formațiunea politică din care face parte va câștiga și alegerile parlamentare. „Pentru că eu sunt acasă astăzi (joi n.r.), vreau să le mulțumesc oltenilor noștri pentru că am avut o mare onoare ca la alegerile locale Partidul Social Democrat să primească cele mai multe voturi. Pentru asta, aici, acasă, le mulțumesc din tot sufletul și îi asigur că în continuare PSD, tot cei care alcătuiesc această formațiune politică, se vor ține de cuvânt cu privire la tot ceea ce au spus în campania electorală, și nu numai. (…) Pentru că suntem în preajma alegerilor, președintele Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis, ne-a spus și aseară (miercuri n.r.), că vrea alegeri parlamentare pe 6 decembrie. Sigur, nu cred că se gândește la sănătatea românilor, are un singur scop sau un singur țel, aceste alegeri din decembrie, iar eu le spun colegilor mei, mai în glumă, mai în serios, chiar dacă murim jumătate din această țară, președintele vrea alegeri. De ce vrea alegeri? Pentru că nu iese deloc din logica electorală pe care o are, pentru că a văzut clar în toate sondajele de opinie PNL-ul se prăbușește și vrea cât mai repede alegeri, fără să țină cont de ceea ce înseamnă sănătatea tuturor românilor, ca să nu mai vorbesc de partea economică, de economie. Deci, sunt convins că românii vor vedea ceea ce se întâmplă și la alegerile parlamentare eu am convingerea că Partidul Social Democrat le va câștiga, iar prioritatea partidului sunt oamenii și numai oamenii”, a declarat senatorul Paul Stănescu.

Deși nu a dat prea multe detalii despre listele candidaților PSD, parlamentarul de Olt a spus că aceștia sunt mai mult candidați tineri, însă a ținut să mulțumească și celor care nu se mai regăsesc pe acestea, cum ar fi senatorul Renică Diaconescu sau deputații Alexandru Stănescu și Florin Iordache. „Privind lista, aș vrea să mulțumesc unor colegi care astăzi nu mai sunt la locurile elegibile, știm cu toții lucrul acesta. Vreau să-i mulțumesc colegului meu, senator și medic, domnul Renică Diaconescu, pentru activitatea pe care a avut-o în Parlament ca vicepreședinte al Comisiei de Sănătate, acesta împărțindu-și munca atât în Parlament, cât și în Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina. Vine o vreme când mai schimbăm lucrurile, pentru că vedeți deja mai mult de 50% din lista pentru alegerile parlamentare la nivelul județului Olt s-a schimbat, sunt oameni tineri, pe care îi știți, nu vă mai spun despre ei. Îi mulțumesc și fratelui meu, Alexandru Stănescu, care ca președinte al Comisiei de Agricultură și nu o spun că suntem rude a fost foarte apreciat, a fost printre cei mai buni președinți ai acestei comisii. Nu pot să mulțumesc domnului deputat Dan Ciocan, chiar regret că a fost pe lista PSD. Domnul Florin Iordache este președintele Consiliului Legislativ, a mers într-o altă direcție, este foarte bine, mă bucur că este acolo și sper ca această instituție va fi coordonată așa cum trebuie. Sigur sunt multe lucruri, multe amănunte, pe care le știți. Și lista pentru parlamentarele de acum, așa cum spuneam, sunt toți colegii mei aici și le mulțumesc pentru efortul depus în campania electorală pentru locale și am o mare bucurie pentru că colegii mei mai tineri sunt foarte apreciați de cetățenii județului nostru. La aceste alegeri nu se mai pot face alianțe, așa cum s-a întâmplat la locale, PSD merge singur la nivelul României, deci și în județul Olt. Ca și target la aceste alegeri este numărul de voturi pe care îl obținem de la cetățenii din județ, cât de mult ne apreciază. Nu fac nicio estimare, nu dau pronosticuri”, a mai spus Paul Stănescu.     

Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt și președinte al PSD Olt, a menționat încă odată că echipa care va fi trimisă de partid în Parlamentul României, pentru a reprezenta interesele olteni, este una de profesioniști. „Eu cred că PSD Olt, ca de fiecare dată, a încercat să trimită la București o echipă de profesioniști, oameni care să fie aproape de actul legislativ, dar în același timp să fie conectați foarte bine în teritoriu, pentru că legile pe care le facem, programele și proiectele pe care le aprobi în Parlament, trebuie să fie bine racordate la cetățenii și nevoile lor. Cum noi avem un program de guvernare locală pe care ni l-am asumat împreună cu primarii, consilierii județeni, consilierii locali în fața populației, încercăm să trimitem o echipă de profesioniști, de oameni care să știe ce au de făcut. Astfel, noi ne facem acest program de guvernare și-l punem în aplicare, iar în 2024 să nu venim din nou în fața cetățenilor fără lucruri realizate din acest program”, a declarat Marius Oprescu.

Președintele PSD Olt a venit cu precizări și la listele candidaților PSD la alegerile parlamentare din decembrie: „Listele noastre la Senat și la Camera Deputaților arată că, de fiecare dată, am încercat să îmbinăm experiența deja acumulată din mandatele anterioare atât din administrația publică locală sau din alte domenii, dar și ca activitate parlamentară. Bineînțeles vorbim și de oameni noi, schimbând o parte dintre oamenii care nu au mai corespuns. Unii dintre ei nu și-au mai dorit să fie alături de noi pe liste și avem oameni tineri, așa cum spunea și domnul secretar general Paul Stănescu, oameni foarte apreciți în comunitățile din județul Olt, pe care încercăm să-i promovăm ca să reușeasă să fie contacți ai comunităților lor și să ducă în Parlament ideile și propunerile cetățenilor din Olt”.

Cine sunt candidații social democrați de pe listele pentru parlamentare

Senat

Paul Stănescu

Simina Mirea

Costin Șerban Cernat

Sorin Cristian Brătoi

Mariana Matei

Camera Deputaților

Marius Ionel Iancu

Ion Cătălin Grecu

Florin Ionuț Barbu

Adrian Ionuț Chesnoiu

Emil Florin Albotă

Cornelia Sulger

Cosmin Floreanu

Ion Adrian Bărbulete

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți