3.1 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Forțele de ordine, peste o sută de contravenții pentru nerespectarea măsurilor de protecție

- Advertisement -

Autoritățile din Olt au continuat și sâmbătă să desfășoare controale în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Au fost constatate mai multe abateri la Legea 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind aplicate aproximativ 140 de contravenții, în cuantum de peste 22.000 de lei, majoritatea pentru nerespectarea măsurilor de protecție.

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Prefecturii Olt, poliţiştii, împreună cu jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55 din 2020 în județ.

La activităţile de sâmbătă au participat peste 200 forţe de ordine, fiind verificate peste 110 societăți comerciale, precum şi 68 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 380 de persoane, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 138 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 22.500 de lei. Cele mai multe, respectiv 121, au fost date pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, zece pentru participarea la activități în spațiu public sau privat pentru care au fost instituite interdicții, respectiv la un botez organizat în comuna Șopârlița, și șapte transportatorilor de persoane.

Autoritățile recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, precum şi în mijloacele de transport în comun și să nu se expună la riscuri.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți