Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat miercuri hotărârea 59 din anul 2020 cu privire la introducerea de restricții în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului. Dacă în ultimele săptămâni au fost închise, clienții neavând în acestea, restaurantele, cafenelele, chiar și sălile de jocuri de noroc se redeschid în mai multe localități oltene, între orele 06:00 – 23:00. Printre acestea se numără și municipiile Slatina, Caracal, dar și orașul Corabia, unde rata de incidență este puțin peste două cazuri COVID-19 la mia de locuitori, însă trebuie ținut cont de faptul că nu trebuie să se depășească capacitatea de 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului locațiilor respective. Măsura este pusă în aplicare de joi, 10 decembrie.
Cătălin FIRCOIU
Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, în hotărârea adoptată de CJSU, pe baza datelor remise de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt, se arată că localitățile din judeţul Olt unde rata de incidență cumulată a cazurilor de Coronavirus, în ultimele 14 zile, este mai mare de 1,5 la 1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3 la mia de persoane: Slatina – 2,66, Caracal – 2,03, Corabia – 2,51, Gura Padinii – 2,40, Corbu – 2,25, Priseaca – 1,84, Coteana – 1,83, Cârlogani – 1,82, Șopârlița – 1,67, Pârșcoveni – 1,65 şi Vădastra –1,51.
Pentru aceste localităţi se aplică, începând cu data de joi, pentru o perioadă de două săptămâni, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din Hotărârea de Guvern 967 din 2020, și următoarele măsuri specifice ratei de incidență:
– desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 23:00;
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
Pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 2 și 3 se permite şi prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
Încadrarea județului Olt (rata de incidenţă – 1,24 la mia de locuitori) în limitele ratei de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.
Pentru localităţile judeţului Olt, cu excepția celor 11 menționate anterior, respectiv Slatina, Caracal, Corabia, Gura Padinii, Corbu, Priseaca, Coteana, Cârlogani, Șopârlița, Pârșcoveni şi Vădastra, se aplică din data de 10 decembrie, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din HG 967/2020, și următoarele măsuri specifice ratei de infectare:
– desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 23:00;
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.
Pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 2 și 3 se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
„Readucem în atenţia cetăţenilor că, începând cu data de 9 noiembrie 2020, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise”, mai transmit reprezentanții instituției Guvernului în teritoriu.
Care este în prezent incidenţa cazurilor COVID-19, cumulată în ultimele 14 zile, conform datelor DSP Olt, în județ și în cele 112 unităţi administrativ teritoriale
JUDEŢUL OLT | 1,24 | |
1 | Municipiul Slatina | 2,66 |
2 | Oraş Corabia | 2,51 |
3 | Comuna Gura Padinii | 2,40 |
4 | Comuna Corbu | 2,25 |
5 | Municipiul Caracal | 2,03 |
6 | Comuna Priseaca | 1,84 |
7 | Comuna Coteana | 1,83 |
8 | Comuna Cârlogani | 1,82 |
9 | Comuna Şopârliţa | 1,67 |
10 | Comuna Pârşcoveni | 1,65 |
11 | Comuna Vădastra | 1,51 |
12 | Comuna Brastavăţu | 1,44 |
13 | Comuna Orlea | 1,43 |
14 | Comuna Curtişoara | 1,36 |
15 | Comuna Leleasca | 1,36 |
16 | Comuna Pleşoiu | 1,35 |
17 | Comuna Movileni | 1,22 |
18 | Oraş Drăgăneşti-Olt | 1,20 |
19 | Comuna Milcov | 1,15 |
20 | Comuna Schitu | 1,15 |
21 | Comuna Slătioara | 1,14 |
22 | Comuna Studina | 1,13 |
23 | Comuna Verguleasa | 1,13 |
24 | Comuna Găneasa | 1,12 |
25 | Comuna Redea | 1,08 |
26 | Comuna Fălcoiu | 1,08 |
27 | Comuna Dobrosloveni | 1,08 |
28 | Comuna Vitomireşti | 1,07 |
29 | Comuna Valea Mare | 1,07 |
30 | Comuna Găvăneşti | 1,05 |
31 | Comuna Poboru | 1,05 |
32 | Oraş Scorniceşti | 1,02 |
33 | Comuna Cungrea | 1,01 |
34 | Comuna Perieţi | 0,95 |
35 | Comuna Voineasa | 0,94 |
36 | Comuna Băbiciu | 0,94 |
37 | Comuna Osica de Sus | 0,87 |
38 | Comuna Stoeneşti | 0,86 |
39 | Comuna Oporelu | 0,85 |
40 | Comuna Grojdibodu | 0,77 |
41 | Comuna Tufeni | 0,77 |
42 | Comuna Rotunda | 0,77 |
43 | Comuna Bârza | 0,76 |
44 | Comuna Brebeni | 0,74 |
45 | Comuna Vişina | 0,74 |
46 | Comuna Dobrun | 0,71 |
47 | Comuna Izbiceni | 0,68 |
48 | Oraş Balş | 0,68 |
49 | Comuna Bărăşti | 0,67 |
50 | Comuna Vădăstrita | 0,65 |
51 | Comuna Scărişoara | 0,65 |
52 | Comuna Dobroteasa | 0,64 |
53 | Comuna Osica de Jos | 0,64 |
54 | Comuna Deveselu | 0,63 |
55 | Comuna Ipoteşti | 0,62 |
56 | Oraş Piatra-Olt | 0,61 |
57 | Comuna Coloneşti | 0,60 |
58 | Comuna Ştefan cel Mare | 0,59 |
59 | Comuna Spineni | 0,58 |
60 | Comuna Izvoarele | 0,58 |
61 | Comuna Crâmpoia | 0,58 |
62 | Comuna Icoana | 0,57 |
63 | Comuna Ianca | 0,56 |
64 | Comuna Drăghiceni | 0,55 |
65 | Oraş Potcoava | 0,52 |
66 | Comuna Vlădila | 0,51 |
67 | Comuna Tia Mare | 0,49 |
68 | Comuna Bucinişu | 0,49 |
69 | Comuna Urzica | 0,49 |
70 | Comuna Iancu Jianu | 0,47 |
71 | Comuna Sprâncenata | 0,44 |
72 | Comuna Morunglav | 0,44 |
73 | Comuna Fărcăşele | 0,42 |
74 | Comuna Stoicăneşti | 0,41 |
75 | Comuna Teslui | 0,41 |
76 | Comuna Obârşia | 0,41 |
77 | Comuna Văleni | 0,40 |
78 | Comuna Gostavăţu | 0,36 |
79 | Comuna Radomireşti | 0,36 |
80 | Comuna Cilieni | 0,33 |
81 | Comuna Dăneasa | 0,28 |
82 | Comuna Baldovineşti | 0,00 |
83 | Comuna Bălteni | 0,00 |
84 | Comuna Bobiceşti | 0,00 |
85 | Comuna Brâncoveni | 0,00 |
86 | Comuna Călui | 0,00 |
87 | Comuna Cezieni | 0,00 |
88 | Comuna Dobreţu | 0,00 |
89 | Comuna Făgeţelu | 0,00 |
90 | Comuna Gârcov | 0,00 |
91 | Comuna Ghimpeţeni | 0,00 |
92 | Comuna Giuvărăşti | 0,00 |
93 | Comuna Grădinari | 0,00 |
94 | Comuna Grădinile | 0,00 |
95 | Comuna Mărunţei | 0,00 |
96 | Comuna Mihăeşti | 0,00 |
97 | Comuna Nicolae Titulescu | 0,00 |
98 | Comuna Oboga | 0,00 |
99 | Comuna Optaşi Măgura | 0,00 |
100 | Comuna Rusăneşti | 0,00 |
101 | Comuna Sâmbureşti | 0,00 |
102 | Comuna Sârbii-Măgura | 0,00 |
103 | Comuna Seaca | 0,00 |
104 | Comuna Şerbăneşti | 0,00 |
105 | Comuna Strejeşti | 0,00 |
106 | Comuna Tătuleşti | 0,00 |
107 | Comuna Topana | 0,00 |
108 | Comuna Traian | 0,00 |
109 | Comuna Vâlcele | 0,00 |
110 | Comuna Vişina Noua | 0,00 |
111 | Comuna Vulpeni | 0,00 |
112 | Comuna Vultureşti | 0,00 |