3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Alte 216 persoane din județ s-au imunizat împotriva noului Coronavirus

- Advertisement -

În Olt a continuat și miercuri etapa I de vaccinare împotriva noului Coronavirus, până acum numărul persoanelor din județ care s-au imunizat fiind de 2.616. Numai în data de 13 ianuarie au fost vaccinați 216 olteni, cei mai mulți fiind la centrul de la Spitalul Județean de Urgență Slatina, respectiv 108.

Și în celelalte trei centre de vaccinare care funcționează la ora actuală în județul Olt s-au realizat imunizări, însă numărul acestora a fost mai scăzut, și anume 66 la Spitalul Municipal Caracal, 30 la Spitalul Orășenesc Balș și 12 la Spitalul Orășenesc Corabia. Niciuna dintre persoanele vaccinate nu a avut reacții adverse.

Potrivit specialiștilor Direcției de Sănătate Publică Olt, numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19, începând cu data de 4 ianuarie 2021, prima administrare, este de 2.616, șase dintre acestea având reacții adverse comune și minore. DSP anunță că vaccinarea anti Coronavirus este gratuită, voluntară și necondiționată.

Până la această dată, la nivelul județului au ajuns 3.400 de doze de vaccin împotriva COVID-19 în patru tranșe, acestea fiind distribuite celor patru centre funcționale, respectiv cele de la spitalele din Slatina, Caracal, Balș și Corabia. Pentru vaccinarea întregii populații din Olt au fost identificate și amenajate sau sunt în curs de amenajare nouă centre, trei fiind în Slatina, două în Caracal și câte unul în Balș, Corabia, Drăgănești Olt, Scornicești.

Imunizarea se realizează în trei mari etape, fiind vorba de tot atâtea categorii: etapa I – persoanele incluse în categoria lucrătorilor din domeniile sănătății și social-sistem public și privat; etapa II – populația cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale; etapa III – populația generală.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți