15.7 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

S-a actualizat lista incidenței COVID în localitățile din Olt. Leleasca și Dobroteasa au intrat în zona galbenă

- Advertisement -

Rata de infectare cu Coronavirus, cumulată în ultimele 14 zile, este miercuri în județul Olt de 0,57 cazuri la mia de locuitori, iar în 45 de localităţi nu a fost înregistrat, în două săptămâni, nici un caz pozitiv COVID-19. Dacă în ziua anterioră toate unitățile administrativ teritoriale aveau o incidență de sub 1,5 infecții cu virusul SARS-CoV-2, miercuri erau două care au reintrat în scenariul galben, respectiv Leleasca și Dobroteasa unde rata de infectare era de 2,03, respectiv 1,93.

Potrivit Prefecturii Olt, constatarea încadrării în limitele de incidenţă cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile şi stabilirea măsurilor aplicabile, se realizează, în maximum 48 ore de la atingerea acestora, de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt. „Măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile de la data adoptării hotărârii CJSU şi se menţin chiar şi în situaţia în care incidenţa cumulată scade sub 3 cazuri la 1.000 de locuitori sau 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori, după caz”, transmit reprezentanții instituției Guvernului României în teritoriu.

Care este incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile, conform datelor transmise de Direcţia de Sănătate Publică Olt, în judeţ şi cele 112 localități oltene

JUDEŢUL OLT0,57
1Comuna Leleasca 2,03
2Comuna Dobroteasa 1,93
3Comuna Urzica 1,47
4Comuna Izvoarele 1,46
5Comuna Giuvărăşti 1,42
6Comuna Ianca 1,41
7Oraş Drăgăneşti-Olt 1,37
8Comuna Gârcov 1,35
9Comuna Fărcăşele 1,27
10Comuna Redea 1,08
11Oraş Corabia 0,94
12Comuna Sâmbureşti 0,93
13Comuna Vultureşti 0,90
14Comuna Optaşi Măgura 0,88
15Municipiul Caracal 0,87
16Comuna Nicolae Titulescu 0,85
17Comuna Oporelu 0,85
18Comuna Şopârliţa 0,83
19Oraş Balş0,82
20Municipiul Slatina 0,81
21Comuna Grojdibodu 0,77
22Comuna Rotunda 0,77
23Comuna Brâncoveni0,75
24Comuna Vişina0,74
25Comuna Mihăeşti 0,72
26Comuna Iancu Jianu 0,70
27Comuna Bărăşti0,68
28Comuna Călui 0,67
29Comuna Cilieni 0,66
30Comuna Ipoteşti 0,62
31Comuna Priseaca 0,62
32Comuna Gura Padinii 0,60
33Comuna Seaca 0,60
34Comuna Ştefan cel Mare 0,60
35Comuna Găneasa 0,56
36Comuna Drăghiceni 0,55
37Comuna Găvăneşti 0,53
38Comuna Vlădila 0,51
39Comuna Bucinişu 0,49
40Comuna Tia Mare 0,49
41Comuna Rusăneşti 0,49
42Comuna Orlea 0,48
43Comuna Voineasa 0,47
44Comuna Vulpeni 0,47
45Comuna Curtişoara 0,45
46Comuna Corbu0,45
47Comuna Sprâncenata 0,44
48Comuna Stoeneşti 0,43
49Comuna Teslui0,41
50Comuna Văleni 0,40
51Comuna Tufeni 0,39
52Comuna Bârza0,38
53Comuna Slătioara0,38
54Comuna Şerbăneşti 0,37
55Oraş Potcoava 0,35
56Comuna Bobiceşti0,33
57Comuna Deveselu 0,32
58Comuna Movileni 0,31
59Comuna Dăneasa 0,28
60Comuna Fălcoiu 0,27
61Comuna Dobrosloveni0,27
62Comuna Mărunţei 0,26
63Oraş Scorniceşti 0,25
64Comuna Brastavăţu0,24
65Comuna Izbiceni 0,23
66Comuna Osica de Sus 0,22
67Oraş Piatra-Olt 0,15
68Comuna Băbiciu0,00
69Comuna Baldovineşti0,00
70Comuna Bălteni0,00
71Comuna Brebeni 0,00
72Comuna Cârlogani 0,00
73Comuna Cezieni 0,00
74Comuna Coloneşti0,00
75Comuna Coteana 0,00
76Comuna Crâmpoia0,00
77Comuna Cungrea0,00
78Comuna Dobreţu 0,00
79Comuna Dobrun 0,00
80Comuna Făgeţelu 0,00
81Comuna Ghimpeţeni 0,00
82Comuna Gostavăţu 0,00
83Comuna Grădinari 0,00
84Comuna Grădinile 0,00
85Comuna Icoana 0,00
86Comuna Milcov 0,00
87Comuna Morunglav0,00
88Comuna Obârşia 0,00
89Comuna Oboga 0,00
90Comuna Osica de Jos 0,00
91Comuna Pârşcoveni 0,00
92Comuna Perieţi 0,00
93Comuna Pleşoiu 0,00
94Comuna Poboru0,00
95Comuna Radomireşti 0,00
96Comuna Sârbii-Măgura 0,00
97Comuna Scărişoara 0,00
98Comuna Schitu 0,00
99Comuna Spineni 0,00
100Comuna Stoicăneşti 0,00
101Comuna Strejeşti 0,00
102Comuna Studina 0,00
103Comuna Tătuleşti 0,00
104Comuna Topana 0,00
105Comuna Traian 0,00
106Comuna Vădastra 0,00
107Comuna Vădăstrita 0,00
108Comuna Vâlcele 0,00
109Comuna Valea Mare 0,00
110Comuna Verguleasa 0,00
111Comuna Vişina Noua0,00
112Comuna Vitomireşti 0,00
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți