11.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Când pot oltenii să-și spună problemele parlamentarilor social democrați

- Advertisement -

Ca de fiecare dată, și în acest nou mandat de parlamentar, senatorii și deputații din partea Partidului Social Democrat Olt aleși de locuitorii județului au stabilit programele de audiențe cu cetățenii, acestea fiind făcute publice prin intermediul paginii oficiale de Facebook a formațiunii politice. Dacă senatorii social democrați pot asculta problemele oltenilor fie la Corabia, Slatina sau Piatra Olt, deputații țin audiențe în Slatina, Scornicești, Drăgănești Olt, Piatra Olt, Balș, Caracal, Potcoava sau Corabia.

„Parlamentarii PSD Olt își onorează promisiunea de a rămâne aproape de comunitățile locale, care i-au învestit cu încredere, prin votul masiv acordat. Își propun, astfel, să rămână ancorați în realitatea locală și conectați la problemele transmise de cetățeni, prin cabinetele parlamentare pe care le-au stabilit în toate orașele din județul nostru”, se arată într-un comunicat remis de organizația județeană a partidului.

Audiențele și întâlnirile de lucru se vor derula după următorul program:

Senator Paul Stăbescu: program la Corabia, sediul Primăriei – cabinetul parlamentar fiind momentan în renovare;

Senator Siminica Mirea: program la Slatina – joi, între orele 09:00 – 11:00, și Piatra Olt – vineri, în intervalul orar 10:00 – 11:00;

Deputat Marius Iancu: program la Slatina – joi, între 09:00 – 11:00, sediul PSD Olt, și Scornicești – vineri, între 09:00 – 11:00, sediul PSD Scornicești;

Deputat Cătălin Grecu: program la Drăgănești Olt – sediul cabinetului, lângă Primăria Drăgănești Olt, joi, între orele 09:00 – 11:00;

Deputat Florin Barbu: program la Piatra Olt – joi, în intervalul orar 09:00 – 11:00, strada Victoriei 1 B, și la Balș – vineri, între 09:00 – 11:00, strada Ion Creangă, nr. 4, bl. 9, parter;

Deputat Adrian Chesnoiu: program la Caracal – vineri, între 09:00 – 11:00, sediul PSD Caracal;

Deputat Emil Albotă: program la Potcoava – joi, între orele 09:00 – 11:00, strada Principală, nr. 81, fosta schelă Petrom, și Corabia – vineri, între 09:00 – 11:00.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți