Zeci de polițiști, membri ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual veniți din mai multe zone ale țării, au protestat luni în fața Prefecturii Olt, fiind nemulțumiți de salariile pe care le câștigă, acestea fiind calculate încă la nivelul celor de acum mai bine de 11 ani, deși instanța a decis calcularea lor la un nivel maxim. Nu este pentru prima oară când polițiștii, inclusiv cei din județ, își strigă nemulțumirile în stradă.
„Din nou, polițiștii sunt în fața Prefecturii Olt. Așa cum am anunțat din decembrie, când am început protestele împreună cu Confederația Națională Sindicală «Cartel Alfa» la nivel național, vom protesta în fiecare zi. Am arătat Guvernului că suntem o forță. De fapt, mișcarea sindicală nu a murit. Venim cu o listă lungă de revendicări, pe lângă faptul că le avem pe cele generale de încheiere a unui contract colectiv de muncă la nivel național cu punerea în plată, cu un salariu minim decent care să reflecte realitatea. Polițiștii sunt încă plătiți la nivelul anului 2009, la o valoare sectorială de 197 de lei, ceea ce este inadmisibil, pentru că din 2017 avem o lege… Acest guvern, mincinos pot să spun, nu și-a onorat promisiunile. Guvernul vrea un sistemul de siguranță slab, o poliție slabă ca ei să și poată face activitățile liniștiți, că altfel nu înțeleg de ce vor să țină poliția la un nivel minim și la valoare de 600 lei din 2009. Acest Guvern nu pune în aplicare Legea de salarizare. În 2019, printr-o decizie a Înaltei Curți, am câștigat în instanță drepturile revendicate. Au făcut Ordonanța 75, au spus că fac majorări salariale pentru polițiști. Nu, nu au făcut nicio majorare salarială, era vorba de decizia Înaltei Curți care spune că sunt obligați să ne pună în parametrii salarizării la nivel maximal. Aceste minciuni au dus la aceste activități pe care le desfășurăm”, a declarat Cristinel Ioțu, liderul de sindicat al polițiștilor olteni.
Oamenii legii vor continua să-și strige nemulțumirile și marți, însă, de data aceasta, în fața mai multor instituții din București, unde sunt așteptați 1.500 de protestatari. „Mâine (marți n.r.), vom avea proteste în fața Guvernului, vom avea 1.500 de polițiști în 15 locații, până când politicienii vor înțelege că statul are nevoie de siguranță și cetățeanul are nevoie de siguranță”, a adăugat sindicalistul Cristinel Ioțu.