3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

43 de infecții noi COVID-19 și un deces, anunțate luni în Olt

- Advertisement -

Județul Olt a depășit cifra de 12.000 de persoane diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2, mai precis sunt 12.030 de la începutul pandemiei, potrivit raportării de luni a Grupului de Comunicare Strategică. În ultima zi au fost alte 43 de îmbolnăviri noi cu noul Coronavirus, iar oficialii de la Centru au comunicat din nou persoane internate în spital cu rezultat pozitiv la retestarea pentru depistarea COVID-19. Din păcate, s-a înregistrat și un nou deces.

Potrivit informațiilor autorităților centrale, distinct de cele 43 de cazuri nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi și sunt internați în unitățile medicale din județ, în ultimele 24 de ore a fost o singură persoană reconfirmată pozitiv cu noul Coronavirus. 

Iar din totalul de 12.030 de olteni diagnosticați cu SARS-CoV-2, sunt 275 care au încetat din viață din cauza infecției cu virusul, însă majoritatea acestora aveau și alte probleme de sănătate grave. Din păcate, oficialii GCS au mai comunicat luni și un deces nou. Este vorba despre o femei, în vârsyă de 75 de ani, din mediul rural, care pe 18 februarie s-a internat la Spitalul Orășenesc Corabia, în aceeași zi fiind și confirmată. În data de 22 februarie, pacienta avea să fie transferată la Spitalul Militar „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu, unde vineri, 12 martie, a murit, cauzele decesului fiind stop cardiorespirator și infecția COVID-19. Ca și boli asociate, bătrâna avea hipertensiune arterială, boală renală cronică și insuficiență renală cronică.

Datele GCS mai arată că rata de incidență a cazurilor de Coronavirus, cumulată în ultimele 14 zile, continuă să fie în județ de peste un caz la mia de locuitori, respectiv aceasta este de 1,20 la mia de locuitori, Oltul numărându-se printre cele 18 județe ale țării aflate în zona verde.

Situația epidemiologică la zi

12.030 cazuri confirmate de la începutul pandemiei
43 cazuri noi
11.152 cazuri vindecate de la începutul pandemiei
111 persoane internate
17 persoane internate pe secțiile Anestezie și Terapie Intensivă ale spitalelor din județ
492 persoane aflate în izolare la domiciliu
579 persoane aflate în carantinare la domiciliu
40.187 teste efectuate de la începutul pandemiei
275 decese

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți