12.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Restricții suplimentare în aproximativ 20 de localități din județul Olt

- Advertisement -

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat luni hotărârea 31 cu privire la punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului 348 din anul 2021 pentru modificarea și completarea anexei 3 la HG 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Coronavirus la nivelul județului. Sunt aproape 20 de localități oltene în care incidența infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 a crescut îngrijorător în ultimele zile, una dintre acestea, comuna Drăghiceni, având o rată de infectare de peste 9 îmbolnăviri la o mie de persoane, cumulată în ultimele două săptămâni. În toate aceste unități administrativ teritoriale autoritățile oltene se impun măsuri suplimentare de marți, 6 aprilie.

Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, localitatea din judeţ unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 7,5 la 1,000 de locuitori este Drăghiceni – 9,38.

Pentru această comună se aplică, începând cu data de 6 aprilie, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din HG 293/2021, modificată și completată prin HG 348/2021, și următoarele măsuri specifice incidenței cumulate la două săptămâni:

1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00 – 05:00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

2. Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05:00 – 18:00.

3. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

Localitatea din judeţul Olt unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5 la 1.000 de locuitori este Dobrun – 4,25.

Pentru această comună se aplică, tot de marți, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din HG 293/2021, modificată și completată prin HG 348/2021, și următoarele măsuri specifice incidenței cumulate la 14 zile:

1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20:00 – 05:00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

2. Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 05:00 – 18:00.

3. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

Prin excepție de la prevederile punctele I. 2 şi II. 2, în intervalul orar 18:00 – 05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. Prin excepție de la prevederile celor două puncte, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la punctul I. 1 litera a) şi la punctul II. 1, litera a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la punctul I. 1, literele b) – d) şi la punctul II. 1, literale b) – d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Măsurile instituite în comuna Drăghiceni nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7 la o mie de persoane, iar cele instituite în comuna Dobrun nu se aplică dacă incidența cumulată la două săptămâni este mai mică sau egală cu 3,5 la 1.000 de locuitori.

Totodată, sunt șapte localități oltene unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 la 1.000 de locuitori, respectiv Icoana – 5,83, Dobrun – 4,25, Perieţi – 3,88, Valea Mare – 3,51, Voineasa – 3,30, Vitomireşti – 3,26 şi Slatina – 3,08.

Pentru aceste localităţi se aplică, începând cu data de 6 aprilie, pentru o perioadă de două săptămâni, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din HG 293/2021, și următoarele măsuri specifice:

1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

2. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

3. Desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;

4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă. Pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 1 și 2 se permite şi prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Autoritățile mai transmit că sunt și 11 localitățile din judeţul Olt unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 1,5 la 1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3 la 1.000 de locuitori, acestea fiind Mihăeşti – 3,00, Oporelu – 2,64, Osica de Jos – 2,59, Balş – 2,39, Găneasa – 2,00, Osica de Sus – 1,98, Slătioara – 1,95, Piatra Olt – 1,88, Scorniceşti – 1,88, Optaşi Măgura – 1,80 şi Teslui – 1,67.

Pentru aceste localităţi se aplică, tot de marți, pentru douăm săptămâni, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din HG 293/2021, și următoarele măsuri specifice:

1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 22:00;

2. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 22:00;

3. Desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului. Pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 1 și 2 se permite şi prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Oficialii Prefecturii Olt mai reamintesc că pentru alte localităţi ale judeţului Olt, cu excepția celor menționate anterior, precum şi a localităţilor Obârşia, Făgeţelu, Caracal, Valea Mare, Grădinari, Băbiciu, Brâncoveni, Milcov, Vultureşti, Găvăneşti, Perieţi, Cezieni, Vitomireşti, Mărunţei, Grădinari, Cezieni, Bârza, Studina, Coteana, Potcoava, Icoana, Cezieni, Drăghiceni, Caracal, Corabia, Dobrosloveni, Corbu, Morunglav, Pleşoiu, Stoicăneşti, Fălcoiu, Grojdibodu şi Tufeni, se aplică, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din HG 293/2021, și următoarele măsuri specifice:

1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 22:00;

2. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 22:00;

3. Desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 1 și 2 se permite şi prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Conform datelor transmise de specialiștii Direcţiei de Sănătate Publică Olt, incidenţa cumulată la 14 zile este luni în judeţul Olt de 1,91 la o mie de persoane, iar în 23 de localităţi nu a fost înregistrat, la două săptămâni, nici un caz pozitiv COVID-19.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți