La finalul ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slatina de marți, city-managerul Cristian Cismaru a făcut scurte declarații referitor la investițiile care se vor realiza din bugetul local al urbei care a fost aprobat. Iar printre acestea se numără și continuarea proiectului privind reabilitarea termică a blocurilor de locuințe. Sunt 58 de blocuri deja proiectate și alte 55 pentru care aleșii locali ai Slatinei au aprobat indicatorii tehnico-economici.
„Vom continua cu reabilitările termice, am avut o primă etapă în care am avut 58 de blocuri proiectate, astăzi (marți n.r.) am ținut să aprobăm indicatorii tehnico-economici a încă 55 de blocuri, erau proiectate de aproximativ trei luni de zile, eram în stand-by cu ele, pentru că neavând buget nu puteam aproba acești indicatori tehnico-economici. Ba, mai mult, am trimis solicitări și către MDRAP, iar din ce corespondență a venit până în momentul de față vom reuși și anul acesta ca o parte din sume să le acoperim cu fonduri naționale, așa cum am reușit și anul trecut. Chaira dacă au fost sume foarte mici, în jur de 3 milioane de lei, orice ban contează pentru bugetul public, pentru că aceste sume le putem noi degreva de această investiție și le putem trece pe alte investiții. Deci după cum am menționat avem 58 de blocuri pentru care este în plină execuție proiectarea, sunt 55, care de asemenea sunt proiectate și astăzi sunt aprobate, le putem da drumul în execuție pentru a avea un acord cadru în desfășurare”, a declarat Cristian Cismaru.
Potrivit city-managerului municipiului Slatina, mai există în jur de 35 de blocuri de locuințe pentru care ar urma să fie efectuate lucrările de proiectare privind anveloparea acestora.
„Din câte am înțeles de la Direcția de Patrimoniu, avem undeva între 33 și 35 de cereri valide ale asociațiilor de proprietari, cu semnăturile strânse, cu hotărâri AGA, am avut o ședință la sfârșitul anului trecut, am înțeles că între timp au mai venit și alte solicitări din partea cetățenilor și a asociațiilor de proprietari și probabil va urma un nou lot de proiectare și pentru aceste blocuri. Noi am însumat, când am făcut acest acord cadru, un total de 312 blocuri din municipiul Slatina, din păcate sunt încă scări de bloc sau blocuri care nu sunt luate sub o asociație și efectiv nu au pârghia legală pentru a fi reabilitate. Noi facem toate demersurile prin Compartimentul de Asociații și prin angajații Direcției de Patrimoniu să-i instruim, să-i învățăm, să discutăm inclusiv cu asociațiile pe raza cărora acestea nu se află, dar dorim să-i ia strict în vederea întocmirii acestei forme juridice și a depunerii proiectelor, pentru că ne dorim ca la finele acestui acord cadru pe patru ani de zile să reabilităm cât mai multe blocuri de pe raza municipiului Slatina”, a mai precizat Cristian Cismaru.