11.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Este nevoie de sânge pentru pacienții internați în Spitalul Slatina care fac transfuzii

- Advertisement -

Doritorii care vor să vină în ajutorul pacienților internați în Spitalul Județean de Urgență Slatina o pot face prin a se prezenta la Centrul de Transfuzii Sanguine Slatina cu sediul pe strada Ecaterina Teodoroiu, nr. 28, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 12:00, pentru a dona sânge. Apelul la semeni este făcut de echipa managerială și corpul medical al celei mai mari unități medicale din județul Olt, potrivit acestora mai multe secții confruntându-se cu lipsa de sânge.

Cei mai mulți bolnavi aflați pe patul de spital care au avut nevoie de transfuzii sanguine erau internați pe secții precum Oncologie, Ortopedie și Anestezie și Terapie Intensivă, iar în ultima lună s-a simțit cel mai mult lipsa de sânge.

„În ultima lună, Spitalul Județean de Urgență Slatina s-a confruntat cu o nevoie acută de sânge, numeroși pacienți internați în secțiile oncologie, ortopedie, terapie intensivă etc., necesitând transfuzii sanguine. Lipsa de sânge este unul dintre obstacolele pe care pacienții oncologici, hematologici și cei propuși pentru intervenții chirurgicale majore, în special ortopedice, le întâmpină, atunci când trebuie sa continue tratamentul specific”, a declarat Angela Nicolae, managerul Spitalului Slatina.

Potrivit sursei citate, de multe ori, managementul terapeutic al pacientului este temporizat datorită valorilor modificate ale analizelor sanguine, astfel că, nu de puține ori, un pacient are nevoie de transfuzie de sânge, pentru a putea iniția sau continua tratamentul de specialitate.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți