11.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Alegeri la Deveselu. Prezența în secțiile de votare este de 59,71%, la ora 18:00

- Advertisement -

Alegerile locale parțiale pentru a desemna edilul comunei Deveselu se apropie de final. Mai sunt doar trei ore până la închiderea celor trei secții de votare, prezența la urne la ora 18:00 fiind de 59,71%.

Potrivit cifrelor Autorității Electorale Permanente, la nivelul localității Deveselu sunt 2.604 de alegători înscriși pe listele electorale permanente și complementare, iar până la ora 18:00 și-au exprimat opțiunea de vot 1.555 de cetățeni. Pe lângă cele 1.357 de persoane care au votat pe listele permanente și complementare, au fost 118 alegători ce au votat pe listele suplimentare, dar și 80 de votanți care au solicitat urna mobilă pentru a vota.

Prezența la urne în fiecare dintre cele trei secții de votare din comuna Deveselu se prezintă astfel:

Căminul Cultural, sat Deveselu – 57,94%;

Căminul Cultural, sat Comanca – 63,31%;

Casa Armatei, sat Deveselu – 54,89%.

Sunt șapte candidați care au intrat în cursa pentru alegerile locale parțiale de la Primăria Deveselu, printre aceștia numărându-se Marius Aliman – candidat Partidul Național Liberal, fiul fostului edil Ion Aliman, care a murit înainte de alegerile locale din septembrie 2020 fiind răpus de virusul ucigaș SARS-CoV-2, și Nicolae Dobre – candidat Partidul Social Democrat, actual viceprimar și vărul fostului primar.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți